Republica Moldova și Serbia vor semna un acord privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor

Date:

Share post:

Republica Moldova și Republica Serbia vor semna în viitorul apropiat un acord privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Asupra acestui fapt au convenit prim-ministrul Pavel Filip și premierul Serbiei, Ana Brnabic.

Potrivit premierilor celor două țări, acest acord va contribui la impulsionarea investițiilor și a schimburilor comerciale. Întrevederea dintre șefii celor două guverne a avut loc în marja reuniunii Grupului de bază al Conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen.

Părțile au exprimat, de asemenea, interesul și pentru crearea întreprinderilor mixte şi participarea reprezentanţilor mediului de afaceri la activităţi economice desfăşurare în Republica Moldova şi Serbia. S-a convenit să fie intensificată și colaborarea dintre Camerele de Comerț și Industrie din cele două state.

Printre alte domenii prioritare de colaborare au fost menționate cooperarea poliţienească, în domeniul educaţiei, al ştiinţei şi inovării. În prezent, între Republica Moldova și Republica Serbia sunt semnate 14 documente bilaterale, care prevăd cooperarea pe segmentul apărării, asistenței reciproce în domeniul vamal, combaterii crimei organizate şi a spălării banilor.

Oficialii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind evoluţiile în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean și a celui din Kosovo, exprimând susținere reciprocă pentru integritatea teritorială a celor două state.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova

 

spot_img

Articole asemănătoare

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.