Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor beneficia gratuit de instruiri și cursuri de formare profesională, iar angajarea unor categorii de șomeri va fi subvenționată de stat. Executivul de la Chișinău a aprobat 11 proceduri noi privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă. Implementarea acestora va contribui la prevenirea și reducerea șomajului, diminuarea decalajului între cerere și ofertă, precum și la creșterea ratei de ocupare, în mod special în mediul rural.
Documentul stabilește procedura de înregistrare a persoanelor cu statut de șomer și scoaterea acestora de la evidență. Înregistrarea persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă va fi posibilă prin adresarea la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
De asemenea, documentul reglementează aspectele ce țin de plata ajutorului de șomaj – cuantumul acestuia va fi calculat în funcție de stagiul de cotizare și de venitul mediu lunar al persoanei în perioada anterioară.
În același timp, pentru facilitarea integrării în câmpul muncii, sunt prevăzute mai multe măsuri active, printre care: formarea profesională a șomerilor prin cursuri de calificare, și perfecționare, dar și instruirea acestora la locul de muncă.
Proiectul mai prevede subvenționarea locurilor de muncă destinate persoanelor care necesită suport suplimentar pe piața muncii. Astfel, angajatorul va primi lunar 30% din mărimea salariului mediu pe economie, timp de 6 luni, pentru fiecare șomer angajat. De suport vor beneficia și angajatorii care creează sau adaptează locuri de muncă destinate persoanelor cu dizabilitaţi. ANOFM urmează să compenseze acestora 50% din cheltuielile suportate.
De asemenea, Agenția va sprijini șomerii care inițiază o afacere – aceștia vor primi consulanță, dar și ajutor financiar de 50% pentru compensarea cheltuielilor de înregistrare a întreprinderii, dotarea spaţiilor și procurarea echipamentelor.
În mod special, vor fi susținute proiectele de inițiative locale, în scopul stimulării creării locurilor de muncă în mediul rural prin acordarea subvențiilor. În acest caz, ANOFM va subvenționa 65% din valoarea cheltuielilor aferente proiectului.
Totodată, persoanele care se vor angaja în altă localitate decât cea în care locuiesc, vor primi o indemnizație de un salariu mediul lunar. Cei care își vor schimba domiciliul în localitatea în care se află locul de muncă vor beneficia de o indemnizație egală cu 5 salarii medii lunare pe economie.