DB Global Technology și Universitatea Politehnica din București au demarat programul de master în Financial Computing

Date:

Share post:

DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din București, și Facultatea de Automatică și Calculatoare au înființat, sub forma unui parteneriat public-privat, primul program de master în Financial Computing la nivel național. Programul cu o durată de 2 ani este acreditat ARACIS şi a fost lansat în octombrie 2018. La această primă ediție participă 17 studenți activi, instruiți de 20 de experți DB Global Technology.

Elaborat și susținut de angajații DB Global Technology în colaborare cu Universitatea Politehnica din București, programul de master include cursuri despre proiectare software bancar, procesul de dezvoltare al aplicațiilor bancare, produse și servicii pentru sectorul financiar-bancar, auto-descoperire și comunicare eficientă și oferă studenților acces la cele mai recente informații și evoluții din domeniu, se arată într-un anunț informativ. Materiile predate de angajații DB Global Technology completează programa standard de informatică și calculatoare, care include Introducere în analiza piețelor financiare, Fundamente Big Data și Machine Learning.

Parteneriat de bun augur

“Salutăm parteneriatul cu DB Global Technology, prin care reușim să îmbinăm cunoștințele academice cu latura practică, oferind masteranzilor pregătirea de care au nevoie pentru o integrare cât mai ușoară în viața profesională. Este esențial ca studenții să dobândească abilități noi, dar și să le îmbunătățească pe cele existente, pentru a aduce valoare organizațiilor financiare de top”, a declarat Adina Florea, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Educația IT se extinde

Studenții vor putea învăța cum se lucrează în echipe multinaționale extinse, cum funcționează instituțiile financiare de mari dimensiuni și cum pot realiza și livra software pentru infrastructura de bază a companiilor. Această inițiativă se înscrie în preocuparea permanentă a DB Global Technology de a se implica în educația IT din România și de a oferi pregătirea practică de bază pe care atât profesorii, cât și studenții, să o poată folosi în activitățile de predare sau studiu, precum și pentru exersarea și îmbunătățirea abilităților.

Abilitățile de software îmbunătățite

Instruirea și investiția în formarea talentelor locale reprezintă, de peste cinci ani, o componentă esențială a strategiei a DB Global Technology. Prin acest program de master și prin alte proiecte educaționale pe care le-am implementat vrem să ajutam tinerii talentați să își îmbunătățească abilitățile de dezvoltare software, oferindu-le acces la oportunitățile de pe piața forței de muncă, dar și punând astfel bazele viitoarei comunități de experți în tehnologie ai României”, a spus Marian V. Popa, Director General al DB Global Technology.

Caravana IT

DB Global Technology s-a implicat în dezvoltarea talentelor locale printr-o serie de programe educaționale, cum ar fi programele MBA ale Academiei de Studii Economice din București, în cadrul cărora organizează ateliere si sesiuni de training în domeniul IT. De asemenea, în 2018 a avut loc cea de-a treia ediție a DB Tech School, un program de internship de trei luni destinat selectării, formării și recrutării celor mai buni studenți din universitățile tehnice din România. Caravana IT este un alt program care cuprinde ateliere interactive pentru elevii de liceu interesați de o carieră în Fintech.

Programe de coaching

Angajații DB Global Technology sunt pasionați de coaching și au participat ca voluntari în numeroase astfel de programe. Aproximativ 10% din angajații DB Global Technology sunt implicați direct în astfel de programe, folosindu-și abilitățile, cunoștințele și entuziasmul pentru a pregăti tinere talente și a le ghida drumul către comunitatea de experți în tehnologie, după cum ne transmite aceeași sursă informativă.

Scurt istoric

Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din anul 1998, oferind produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice. Deutsche Bank este una dintre cele mai importante bănci germane, câștigând în mod repetat distincția de „cea mai importantă bancă” în Europa Centrală și de Est. Deutsche Bank este un partener tradițional al autorităților române și a contribuit la unele dintre cele mai importante tranzacții financiare din România (în sectoarele energetic, de transport și al locuințelor sociale).

Foto: Pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.