Chișinău, 18 aprilie 2019 – Locuri de muncă decente pentru tinerii expuși excluziunii sociale, noi oportunități de dezvoltare a afacerilor, posibilități de instruire a șomerilor la locul de muncă și facilitarea asocierii grupurilor de producători. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile de care se vor bucura locuitorii raionului Cahul odată cu implementarea Parteneriatului Local de Ocupare (LEP). Parteneriatul reprezintă o inițiativă a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și va fi implementat pentru prima dată în Republica Moldova în cadrul proiectului “Promovarea ocupării tinerilor”.
Inițiativa a fost lansată astăzi în orașul Cahul de către OIM în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Confederația Națională a Patronatului, Confederația Națională a Sindicatelor, Consiliul Raional Cahul și partenerii locali.
Parteneriatul Local de Ocupare (LEP) a forței de muncă este un model inovator creat de Uniunea Europeană și implementat cu succes de OIM în Bosnia și Herțegovina. Se bazează pe o planificare “negociată”, adică mai multe părți interesate locale, care se confruntă cu provocările pieței muncii din comunitatea lor, creează parteneriate pentru a identifica soluții adaptate la circumstanțele locale.
LEP-ul din raionul Cahul este conceput și implementat sub egida Comisiei Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective (CTCNC) – o platformă de dialog social care reunește reprezentanți ai autorităților publice locale și asociațiilor sindicale și patronale de nivel local. Această platformă acționează ca un catalizator pentru părțile interesate de piața forței de muncă ca să identifice principalele provocări de pe piața muncii și să sugereze acțiuni concrete pentru eliminarea obstacolelor în calea creării de locuri de muncă și tranziției de la ocuparea informală la cea formală.
Implementarea LEP Cahul prevede implicarea a aproximativ 20 de parteneri publici și privați de nivel național și local, inclusiv organizații neguvernamentale, instituții financiare, instituții de învățământ, agenția de ocupare a forței de muncă, asociații de producători, întreprinderi și investitori. Costul total al LEP este de 403 mii 771 dolari SUA, dintre care 183 mii 912 dolari SUA reprezintă contribuția din partea OIM și 15 mii 400 dolari SUA – cea a actorilor locali.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va contribui cu 204 mii 459 dolari SUA, prin scheme de granturi, pentru dezvoltarea afacerilor și crearea întreprinderilor de către tinerii din mediu social vulnerabil.
Vlad Cășuneanu, președintele CTCNC, a declarat că oportunitățile reduse de dezvoltare economică și de angajare în mediul rural, migrația masivă și sărăcia au condus la apariția mai multor probleme pe piața muncii din raionul Cahul.“Comisia Teritorială pentru Consultări și Negocieri Colective a facilitat elaborarea LEP Cahul prin mobilizarea partenerilor relevanți în vederea realizării obiectivelor comune de ocupare a forței de muncă la nivel raional. Prin intermediul acestui parteneriat vom crea condiții mai bune de dezvoltare social-economică a raionului, cu impact semnificativ asupra ocupării și formalizării forței de muncă”, a mai spus Vlad Cășuneanu.
“Parteneriatul Local de Ocupare prevede crearea și formalizarea a peste 260 de locuri de muncă și lansarea a 106 afaceri în apicultură, industrii creative și meșteșugărit. Aproximativ 670 persoane din raionul Cahul, inclusiv persoanele cu risc de excluziune socială, vor beneficia direct de oportunitățile oferite de proiect și aproximativ 1000 de persoane din comunitate vor deveni beneficiari indirecți” a menționat Violeta Vrabie, coordonatoarea proiectului OIM “Promovarea ocupării tinerilor”.
Producătorii locali, apicultorii și meșterii populari, care au participat la expoziția organizată în cadrul conferinței în calitate de beneficiari direcți ai LEP, au salutat această inițiativă.
Dumitru Zaporojan, meșter popular din raionul Cahul, a menționat: „Cu ajutorul acestui Parteneriat vom găsi noi piețe de desfacere și vom putea diversifica gama de produse în corespundere cu necesitățile și așteptările clienților”.
Intervențiile LEP sunt în concordanță cu obiectivele Programului de dezvoltare socio-economică a raionului Cahul pentru 2017-2020 și Strategia de dezvoltare regională Sud pentru perioada 2016-2020. Acțiunile LEP contribuie la Strategia de dezvoltare a sectorului tineretului (2017-2020), Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală (2014-2020), Programul național de dezvoltare a apiculturii (2018-2025) și la strategia de dezvoltare a turismului “Turism 2020”.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa electronică:vrabie@ilo.org sau la numărul de telefon: + (373) 78 11 33 90.