Biserica Udricani poartă urmele picturilor realizate de discipolii Sfântului Pafnutie

Bucureștiul este un oraș care respiră istorie și care pune la picioarele turistului dornic să vadă locuri noi o multitudine de posibilități de a-și construi trasee. Mai puțin cunoscute de călătorul obișnuit să descopere lumea urbană, siturile arheologice reprezintă puncte de atracție care merită vizitate și promovate.

Bucureștiul este o zonă cu o mare bogăție de astfel de situri care abia așteaptă să-și dezvăluie povestea. Și pentru că vreau să vă conving că turismul înseamnă și altceva decât petrecerea timpului în localurile din Centrul Vechi, vă propun să descoperim împreună vestigii din Capitala României. Pentru astăzi am ales două puncte de pe harta orașului: Biserica Sfântul Nicolae Udricani și  Biserica Trei Ierarhi Colțea.

Alegerea făcută nu are o conotație religioasă. Nu ne vom raporta la aceste lăcașuri de cult doar ca la niște locuri de rugăciune, ci le vom descoperi și o altă latură, cea istorică.

Udricani, biserica străjuită de smochini

Poarta lăcașului de cult este străjuită de doi smochini

Am plecat către Udricani de undeva din Centrul Vechi. Am ales să parcurg drumul pe jos și astfel am avut ocazia să trec prin piața în care cândva se înalța Biserica Sfânta Vineri și unde acum mai este doar o troiță care amintește de demolarea făcută în 1987 de regimul comunist. Am coborât spre vechiul cartier evreiesc și, pentru câteva momente, mi-am tras sufletul în „Piața Leul Ierusalimului”, scrie Ordinea Zilei.

De pe o băncuță aflată la umbra unui copac îmbrăcat deja în culorile toamnei am admirat clădirea “Academician Nicolae Cajal“. Dar cum mi-am propus ca o altă zi să o dedic influențelor evreiești din București, mi-am văzut mai departe de drum și la doi pași, undeva lângă Teatrul Evreiesc, am descoperit ascunsă printre celelalte imobile din zonă o superbă bisericuță. Cel care m-a condus către ea a fost sunetul, pe fundal auzindu-se un cor care intona imnuri creștine. Încadrată de doi smochini plini de fructe, poarta te îmbia deschisă să treci peste prag și să pătrunzi în lumea “jupânului Udrecan clucer”.

La o măsuță pusă în pridvorul bisericii o doamnă simpatică citea. Vizita care i se făcea nu a uimit-o, fiind obișnuită ca, din când în când, câte un calător rătăcit să se abată și pe la Udricani. Încă de la început a menționat că părintele este la facultate, acolo unde ține cursuri, dar că lăcașul de cult este deschis tuturor celor care vor să-l vadă.

Udrecan Clucerul, boierul prin a cărui străduință s-a ridicat lăcașul de cult

Am pătruns în biserică și trebuie să mărturisesc faptul că un sentiment de liniște mi-a cuprins sufletul. Liniștea izvora din bucuria de a vedea atât de multă istorie într-un singur loc. Pictura de pe pereții bisericii are o energie specială chiar și pentru cel care poate că nu știe că sursele istorice indică faptul că lăcașul de cult a fost înnobilat, la ridicarea lui, de “zugravii de icoane” aflați sub îndrumarea Școlii lui Pîrvu Mutu, cel pe care creștinii îl cunosc astăzi drept Sfântul Pafnutie (Zugravul). Pictura este realizată în 1736, deci realizarea sa a căzut în sarcina discipolilor lui Pîrvu Mutu despre care se cunoaște că a murit în 1735. Dar să știi că pășești într-un loc în care cândva s-au auzit pașii unor oameni de o asemenea valoare, te emoționează fără să vrei. Și în timp ce străteam în biserică, părea că, undeva departe, se aude vocea lui Anton Pann cântând alături de cei din cor, iar Petre Ispirescu depăna basme. Locul are o magie specială datorată istoriei sale extraordinare.

Comoara din spatele bisericii

Situl arheologic Udricani, izvor de mărturii din vechime

În timpul documentării pe care mi-am făcut-o înainte de a pleca în această călătorie, am aflat că la Biserica Udricani este un sit arheologic de tip necropolă unde s-ar afla cele mai vechi cruci din București.

Doamna care mi-a fost ghid prin biserică m-a îndrumat să-l caut pe Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, cel care are în grijă acest edificiu. Am primit cartea de vizită a părintelui, astfel că mi-am dat seama că va trebui să revin la Udricani după ce vorbesc cu el.

Ieșind din biserică, am realizat că undeva în spate, pe dreapta, se deschide un mare șantier. Toată atenția mi s-a îndreptat către acolo.

Ulterior aveam să aflu că săpăturile au fost începute în 2005, atunci când părintele Constantin Pătuleanu a primit binecuvântare de la ierarhii săi să preia parohia și sarcina explicită de a salva biserica, aflată în stare avansată de degradare. Odată cu lăcașul de cult, părintelui i s-a dat misiunea de a recupera întreg patrimoniul Parohiei Udricani, mai precis terenul și Azilul Ecaterina, construit pe acesta de Protopopul Teodor Economu. Terenul și clădirea au fost preluate abuziv de către stat după anul 1945.

Cu sprijinul enoriașilor și cu un grup de oameni inimoși, părintele a pornit la treabă dar, cum spune chiar domnia sa, încă de la prima lovitură de târnăcop a devenit clar că locul este mult mai mult decât un lăcaș de cult creștin ortodox. Și când s-au dat a doua și a treia lovitură, târnăcopul a coborât cu mult mai multă grijă spre pământ. S-a decis că este mult mai bine să se sape împrejurul locurilor unde au apărut obstacolele. Astfel, s-a deschis un șantier arheologic în toată puterea cuvântului.

Cercetarea arheologică a fost desfășurată sub coordonarea lui Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, care, în urma săpăturilor făcute, a descoperit atât în lăcașul de cult, cât și în jurul bisericii, o adevărată comoară. În acest proiect atât de important, arheologii nu au lucrat singuri, alături de ei venind și istorici și arhitecți.

În urma analizelor făcute atât asupra elementelor de zidărie, cât și asupra obiectelor scoase la suprafață de săpăturile arheologice, s-a ajuns la concluzia că biserica a fost ridicată pe locul unei alte biserici mult mai vechi, probabil de lemn și cu fundație de cărămidă.

Munca experților a avut drept rezultat aducerea la suprafață a 130 de mormite întregi sau deranjate și a 48 de cruci (întregi sau fragmentate). De asemenea, s-au găsit și monede, fragmente de ceramică, dar și vase ceramice întregi, inele de sigiliu și numeroase alte obiecte. Analiza și datarea acestora  îndreptățește cercetătorii să presupună ca în acest loc a existat o biserică în jurul căreia s-a format un cimitir încă din secolul al XVII-lea.

Spre exemplu, cea mai veche monedă descoperită este un Gros polonez emis în timpul domniei regelui Cazimir (1444-1492) al Poloniei, iar cea mai recentă este o monedă de 2 Kreutzer (2 crăițari). Și chiar dacă, în epocă, monedele circulau mult timp de la data emiterii tot se susține ipoteza că așezarea este mai veche decât s-a crezut inițial.

Cimitirul a fost “îngropat” sub 153 de care de pământ

Peste cimitirul cel vechi, un altul s-a format în anul 1735. Surprinzător pentru un cimitir de mahala este numărul foarte mare al crucilor de piatră, mult mai mare decât în alte situri de acest tip din București. Dar o explicație o putem găsi în urma unor acțiuni întreprinse în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În timp, la fel ca mahalaua, și biserica a cunoscut perioade de înflorire și decădere. Incendii, cutremure, lucrări edilitare au dus la transfomarea locului. Au fost și lucrări de restaurare mai mult sau mai puțin potrivite, unele făcând mai mult rău, afectând clădirea principală și deranjând mormintele.

Dar cea mai brutală intervenție are loc în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, care va ordona, în 1864, scoaterea cimitirelor din oraș și mutarea lor la marginea Capitalei. A fost emisă o lege și astfel morții au plecat încă o dată și au lăsat loc celor vii.

În cazul Bisericii Udricani, se pare că persoanele responsabile nu au scos mormintele de aici. Mormintele au rămas, dar au fost îngropate sub 153 de care de pământ și au fost ascunse împreună cu toate crucile care vegheau la capul celor morți.

Ultima transformare urbanistică a zonei, cea din deceniile 7-8 ale secolului ale XX-lea (cea demarată în perioada comunistă) a modificat profund și iremediabil zona, multe monumente și vestigii pierzându-se definitiv.

Biserica Sfântul Nicolae – Udricani, loc de închinare pentru târgoveții de ieri și bucureștenii de azi

Și totuși, astăzi, sunt mari șanse ca Biserica Udricani să revină în prim-planul istoriei, așa cum era și în vremea în care aici se dezvolta o adevărată școală românească. Iar un pas în această direcție îl reprezintă și promovarea sa ca obiectiv turistic important pentru pasionatul de religie, dar și pentru cel dornic să descopere istoria acestor meleaguri.

Despre biserică se știe că a fost construită “pe la 1734, la vremea  primei domnii a lui Grigore  al II -lea Ghica în Țara Românească” și a fost închinată Sfântului Ierah Nicolae al Mirelor Lichiei.

“Această sfântă și dumnezeiască biserică s-au făcut cu toată cheltuiala și înfrumusețarea ei, precum se vede, de dumnealui jupânu Udrecan clucer, fiindu copresu de dumnezeiasca râvnă pentru mărirea și slava lui Dumnezeu și a Sfântului marelui ierarh Nicolae și pentru vecinica pomenire a dumnealui și a tot neamu dumnealui. Și s-au săvârșit în zilele prealuminatului domnu a toată Țara Rumânească Io Grigore Ghica voievod, fiind arheereu mitropolit prea sfențitul chir Ștefan, la anul de la ziderea lumei leat 7244 și de la Hristos 1734 sic în luna lui septemvreie zile 15.”- stă mărturie pisania de deasupra ușii de la intrarea în biserică.

Mormintele medievale de la Colțea

Am părăsit zona și m-am îndreptat către un alt loc despre care aflasem că este un sit de tip necropolă. Am luat-o în sus, pe Bulevardul Corneliu Coposu, am trecut din nou prin Piața Sfânta Vineri și m-am îndreptat către zona Unirii. Am depășit Biserica Sfântu Gheorghe și m-am oprit la Biserica Trei Ierarhi – Colțea. M-am bucurat pentru câteva momente de frumusețea arhitectonică a clădirii, monument istoric reprezentativ pentru București. Obiectivul meu era însă situl arheologic de aici, unde lucrările cercetătorilor au scos la lumină 108 morminte medievale dispuse pe trei dintre laturile bisericii.

La fel ca și în cazul Bisericii Udricani, au fost realizate ample lucrări de restaurare, însoțite de importante cercetări arheologice. De fapt, în cazul Colțea, primele morminte au fost scoase la lumină chiar în perioada comunistă (între anii 1958-1970), atunci când arheologul Dinu V. Rosetti a cercetat situl. După 1989, sunt reluate lucrările de restaurare la biserică, iar cu această ocazie intervin și arheologii care reușesc să descopere alte morminte medievale.

Necropole în interiorul Bisericii Trei Ierarhi Colțea

Arheologul Gheorghe Mănucu-Adameșteanu  a coordonat și cercetările derulate la Colțea, iar în urma săpăturilor au fost scoase la lumină 127 de morminte medievale, dar și fundația vechii biserici.

Inventarul funerar făcut de arheologi include monede occidentale şi otomane, depuse ritual în morminte, dar şi obiecte de podoabă, cum ar fi inele, cercei, paftale. În cadrul mormintelor cercetate au fost găsiți și nasturi metalici, iar istoricii au tras concluzia că în acest cimitir au fost îngropați și militari. De asemenea, există cărămizi cu inscripții, care au fost găsite sub craniile din anumite morminte, inscripții care fac trimitere la faptul că defunctul ar avea origine nobilă.

Descoperirea celor două situri arheologice de tip necropolă, cel de la Udricani și cel de la Colțea, ne pune față în față cu istoria Bucureștiului și ne oferă informații despre diferite perioade din viața orașului.

Datorită acestor vestigii existente pe teritoriul Capitalei, turismul istoric se poate extinde și poate deveni o constantă în circuitele românilor sau străinilor care vin să viziteze Bucureștiul.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe