Capitalele din mijlocul Micului Paris (II)

Date:

Share post:

Niciodată n-a fost mai simplu ca din doi pași să treci din Paris în Londra – Strada Londra. Ne vom începe călătoria cu o vizită la muzeu.

O vizită la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Pentru o taxa de 10 lei, atât cât este biletul de intrare la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, ai posibilitatea să intri într-un univers fascinant în care lumea este descrisă altfel. Impresionantă este și clădirea care găzduiește muzeul, fiind un imobil splendid care combină mai multe stiluri arhitecturale. Construită în anii `20 ai secolului trecut, vila de pe Londra 39 are în structura sa arce frânte, de inspirație gotică, dar și loggii care fac trimitere la casele venețiene specifice secolului al XV-lea. Îmbinarea dintre stilul gotic și cel mediteraneean a dat naștere unei construcții fascinante pe care este imposibil să nu o remarci. Datorită valorii sale, imobilul este înscris în patrimoniul național, clasa B.

Patrimoniul Muzeului Hărții este format din peste o mie de lucrări din secolele XVI-XX.

Odată ce ai pășit în muzeu, vei rămâne uimit de modul în care au fost amenajate sălile. Decorate cu vitralii ce conțin elemente heraldice și cartografice, sălile au plafoanele pictate. În unele cazuri vei descoperi lucrări de inspirație mitologică, iar în altele hărți astronomice. Așa cum este amenajat, locul transmite o liniște celui care îl vizitează. Într-o atmosferă atât de intimă, îți poți lua liniștit lupa pentru a studia în amănunt hărțile expuse, scrie Ordinea Zilei.

Patrimoniul acestui muzeu inedit este format din peste o mie de lucrări din secolele XVI-XX: hărți ale unor regiuni, hărți astronomice, planuri de oraș. De asemenea, aici poți vedea o serie de lucrări de grafică ( peisaje, portrete).

Londra, strada muzeu

Nu mai puțin de 21 de vile de pe strada Londra sunt încadrate în categoria monument istoric.

Ne vom întoarce în stradă, Londra fiind un adevărat muzeu în aer liber. Aici găsim nu mai puțin de 21 de clădiri înscrise pe lista monumentelor de patrimoniu. Astfel, de la Londra 10, la 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 23, 33, 34, 35, 36, 37, 39, 42, 43-45, 46, 47, 48, 49 ți se prezintă doar clădiri cu mare încărcătură istorică pe lângă care nu ai cum să treci fără să te oprești și să admiri arhitectura.

Printre aceste fascinante case, la numărul 19 găsim locul în care care a locuit și creat, în ultima parte a vieții, Mihai Ralea (1896-1964). Psiholog, sociolog, estetician, filosof, eseist și om politic, Mihai Ralea a rămas în conștiința publică, în special, datorită contribuției semnificative pe care a avut-o la constituirea psihologiei științifice în România. În prima parte a vieții a trăit la Iași, iar în 1938 a fost transferat la Universitatea din București, unde a predat multor generații de studenți. Casa din Londra 19 este locul în care și-a trăit ultimii ani din viață.

Strada Londra este locul perfect pentru cei care vor să se relaxeze plimbându-se într-o zonă liniștită, cu încărcătură istorică, dar și cu multă verdeață. Zona amintește de cartiere din alte capitale europene. Chiar dacă ești pe Londra, te poți simți în Paris sau Roma. Poți respira aerul unei lumi boeme. Londra este locul ideal atât pentru turistul venit să descopere Bucureștiul, cât și pentru localnicul care caută o oază de pace în care să se relaxeze și să uite de tumultul cotidian. Strada are o energie specială pe care nu o poți găsi în altă parte. Arhitectura caselor, liniștea curților, oazele de verdeață care domină zona fac din Strada Londra un loc aparte.

Eu am descoperit această stradă toamna, dar cred că este la fel de interesantă în orice anotimp. Primăvara se umple de parfumul florilor care înfloresc prin curți, iar vara îl răcorește pe trecătorul care o străbate cu ajutorul copacilor ce domină Londra și pe o parte și pe alta.

Când alegi să faci o astfel de plimbare este bine să te lași dus de val, să te lași pradă priveliștii și să explorezi fără a avea neapărat un plan. Capitalele din mijlocul Micului Paris trebuie străbătute la pas, iar traseul trebuie creionat de intuiție.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheoghe
spot_img

Articole asemănătoare

Cum să ajutăm păsările iarna?

Cum să ajutăm păsările iarna? Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează împreună cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală Cum să ajutăm păsările iarna?

UAIC urcă în clasamentul internațional QS Sustainability

UAIC urcă în clasamentul internațional QS Sustainability. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) urcă peste...

Cine este polițistul de frontieră: campion în Turneul Internațional de box „6th Grand Prix Elite male”

Cine este polițistul de frontieră: campion în Turneul Internațional de box „6th Grand Prix Elite male”. Mai multe amănunte în cele ce urmează.

Artiști vizuali vin la … cu cele mai frumoase cadouri, iar Moș Crăciun îi aşteaptă pe copii să își spună dorințele

Artiști vizuali vin la ... cu cele mai frumoase cadouri, iar Moș Crăciun îi aşteaptă pe copii să își spună dorințele ...Arti;ti