Dacă până acum ne-am plimbat prin mai multe capitale europene, a venit timpul să explorăm și câteva dintre țările din mijlocul Bucureștiului. Vom începe cu două state din America Latină: Argentina și Brazilia.
Străzile Argentina și Brazilia se deschid la câte un capăt al Străzii Washington, asemeni statelor al căror nume îl poartă. Vizitându-le, ai posibilitatea să le vezi prin comparație și îți dai seama din start că străzile Argentina și Brazilia sunt foarte diferite una de alta.
Strada Brazilia, mai lungă, cu un capăt în Bulevardul Iancu de Hunedoara, iar celălalt pe Strada Bruxelles, este mai largă și mai luminoasă cu case alb-galbene, în tonurile nisipului de pe plaja Copacabana. Vegetația, mai scundă, este formată predominant din pini, molizi pitici și mulți, foarte mulți smochini.
Casele au fost ridicate în perioada interbelică și sunt înalte, deși majoritatea au doar parter, un etaj sau mansardă. Ceea ce impresionează la imobilele din această zonă sunt detaliile frumoase de la balcoane, balustradele și intrările care au motive românești.
La capătul dinspre Strada Bruxelles, la numărul 47, se află casa în care a trăit și a creat în ultima parte a vieții poetul și publicistul Ion Vinea (1895-1964). Mansardată, văruită în galbenul stins specific străzii, cu bradul înalt din curte, casa are un aer pașnic și ușor convențional. Aproape că nici nu te poți gândi că aici, cândva, a fost refugiul unui spirit nonconformist, întemeietor de stil în epoca anilor ’30 ai secolului trecut. Ion Vinea s-a bucurat de prestigiu în mișcarea avangardistă, a întemeiat la numai 17 ani, împreună cu Adrian Marin și Tristan Tzara, revista bilunară “Simbolul”, în care își va publica și primele poezii. Timp de zece ani, între 1922-1932, a fost directorul revistei “Contimporanul”, prin care a militat pentru libertatea absolută de creație, fără norme tradiționale, fără principii literare, fără trăiri și sentimente, scrie Ordinea Zilei.
Din Brazilia în Argentina
În contrast, Strada Argentina care leagă și ea, în celălalt capăt Bulevardul Iancu de Hunedoara de Strada Washington, este mult mai umbroasă datorită arborilor înalți al căror coronament formează o boltă gotică care filtrează lumina și căldura oferind o atmosferă răcoroasă în zilele toride de vară și atenuând căderea apei.
În capătul dinspre Strada Washington găsim o clădire nouă cu arhitecură modernă și nume special ce face trimitere la Argentina. Designul și decorațiunile clădirii permit crearea unor jocuri de lumini spectaculoase.
Alături de această clădire, într-o zonă care face legătura cu Strada Paris, se află bustul și o placă memorială consacrate istoricului Victor Papacostea (1900 -1962). Este poate locul cu cea mai mare încărcătură din acest colț de București, datorită destinului trist pe care profesorul universitar l-a avut. Locul ne amintește de o perioadă din istoria acestei țări, o perioadă în care intelectualitatea din România a fost decimată de comuniști. Victor Papacostea a fost una dintre victimele acelei epoci. Istoric, fruntaș al Partidului Național Liberal și fondator și director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice, Papacostea a fost arestat în mai 1950. El a fost încarcerat la Sighet. Eliberat după cinci ani, istoricul fost încarcerat din nou în 1957. După un an a fost eliberat. Stresul la care a fost supus l-a marcat însă definitiv, iar în 1962 a murit din cauza unei hemoragii cerebrale.
Prin două străzi cu rezonanțe latine, exotice și îndepărtate, Brazilia și Argentina, se creează, în mijlocul Bucureștiului de astăzi, adevărate punți peste continente și vremuri, iar oamenii care își poartă pașii peste ele, goniți de vreun țel sau doar aflați la plimbare, își trag o clipă răsuflarea și aruncă un gând la cei dinaintea lor sau la ținuturile de peste oceane ostoindu-și poate un dor secret de călătorie sau de vacanță.
