Prima Școală Mobilă din România

Date:

Share post:

Municipiul Turda (județul Cluj) a lansat un proiect educațional unic în România, menit atât să combată fenomenul abandonului școlar, cât și să îi conștientizeze pe cetățeni asupra importanței educației. Parte a acestui proiect este și conceptul care se bazează pe ideea unui “atelier de școală mobilă”.

Implementarea acestui proiect are scopul de a reduce și preveni abandonul școlar, precum și promovarea accesului egal la învățământ, prin organizarea de programe after-school (inclusiv catering) pentru elevi din ciclul primar, meditații pentru elevi din ciclul gimnazial, program integrat de tip „A doua șansă”, grădinițe estivale, consilierea părinților, dezvoltarea unor mecanisme locale de susținere a procesului educațional și acțiuni de tip „școala mobilă” – o inovație în România.

Acest „atelier mobil” funcționează deja în Turda. Școala mobilă este un punct de atracție în comunitățile vizate. Este într-un microbuz de mari dimensiuni, care oferă o prezență vizibilă și atractivă. Această inovație este o modalitate foarte eficace de a ajunge fizic la copiii care nu frecventează școala și la părinții acestora. Microbuzul este dotat cu băncuțe și masă de lucru pentru mentorat sau consiliere, birou de lucru cu 2 laptop-uri, imprimantă A3, aer conditionat, TV led interior, TV led în exterior pentru rularea de documentare, marchiză laterală pentru umbră, scaune de exterior, dozator de apă, mini-frigider, cuptor cu microunde, cafetieră, sistem suplimentar de iluminat exterior, scară suplimentară pentru acces ușor, generator de curent, opțiuni de alimentare cu curent direct la priză externă etc”, declară Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda.

Școala Mobilă este o componentă a proiectului CEPS Turda – Calitate, egalitate și prietenie în școlile din Turda. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6 Educație și competențe, PI 10i „Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea acesului egal al învățământului preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. Valoarea totală a proiectului este de 6.172.973,41 lei.

Proiectul se adresează unui grup-țintă format din: 60 de copii de vârstă antepreșcolară de 2-3 ani și 200 de copii de vârstă preșcolară care provin din grupuri vulnerabile, 480 de elevi din ciclul primar și gimnazial de la 4 școli din Turda, 50 de tineri care nu au absolvit învățământul obligatoriu și 260 de părinți/tutori ai copiilor/elevilor în risc de părăsire timpurie a școlii din Turda.

În 2018, România a înregistrat un nivel îngrijorător al abandonului școlar timpuriu, de 16,4%, fiind devansată în acest clasament negativ realizat de Eurostat în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene doar de Malta și Spania. Totodată, până în anul 2020, țara noastră și-a propus să reducă abandonul școlar timpuriu la 11,3%, în contexul în care media Uniunii Europene, în 2018, era de 10,6%.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.