Universitatea din București este locul de care s-au legat dorințele și speranțele multor generații de înaintași.

Conf. Univ. Dr. Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, militează pentru o implicare mai puternică în promovarea Bucureștiului, despre care spune că este un oraș care are foarte multe povești de spus.

Care este rolul patrimoniului și resurselor culturale atunci când vorbim despre identitatea unui popor?

Astăzi, este în general asumat faptul că patrimoniul și resursele culturale reprezintă identitatea unei comunități, indiferent că vorbim despre o comunitate mai mare sau mai mică, de un popor sau de un sat. Prin urmare, patrimoniul, adică acele valori transmise de la strămoși, validează și totodată individualizează o comunitate, reprezintă un limbaj identitar.

Casele de pe Calea Victoriei ascund multe povești frumoase.

Care sunt principalele direcții de care trebuie să se țină cont atunci când vine vorba despre patrimoniul orașului București, despre păstrarea și conservarea acestuia?

Din păcate, orice mare oraș întâmpină dificultăți în conservarea patrimoniului, poate și din cauza faptului că vorbim despre o comunitate mare, foarte diversă ca proveniență și pentru care identitatea pe care o dă patrimoniul este destul de vagă și de aceea poate, neglijată. Fiind un centru în care a rezidat puterea politică, Bucureștiul a adunat o populație foarte diversă, atrasă încă din evul mediu de avantajele desfășurării unui comerț cu elita politică rezidentă aici sau de avantajele economice și politice de a fi în apropierea centrului de decizie. Aceste persoane atrase de capitală, au păstrat adesea valorile identitare ale comunității de origine și de aceea au fost, doar parțial, integrate valorilor identitare bucureștene; în felul acesta, responsabilitatea în legătură cu patrimoniul s-a diluat.

Așadar, consider că actuala comunitate bucureșteană are în ADN valori identitare foarte diverse (diversitate accentuată de rânduiala comunistă de urbanizare forțată) și prin urmare, nu există o suprapunere perfectă și o responsabilizare în legătură cu acest patrimoniu al orașului, transmis de la strămoși pe care nu-i cunoaștem foarte bine.

Și ajungem în felul acesta la un alt domeniu delicat, cel al educației. Pentru a asigura conservarea și protejarea patrimoniului bucureștean, fie că vorbim despre patrimoniul construit (atât cât a supraviețuit buldozerelor comuniste), fie de cel imaterial (al valorilor și tradițiilor interbelice, de pildă) este nevoie de o politică coerentă și consecventă în plan educațional. După părerea mea, un mic început ar putea să fie lecțiile desfășurate în școală sub deviza „Cunoaște-ți strada/cartierul/orașul”. Trebuie să ne asumăm însă faptul că identitatea nu se construiește peste noapte și că niște cursuri sau niște panouri montate în oraș nu vor asigura imediat responsabilitatea în legătură cu patrimoniul.

A reușit Bucureștiul să transforme acest patrimoniu pe care îl deține într-o resursă economică valoroasă?

Sincer, nu cred că acest lucru s-a întâmplat la nivelul la care se poate realiza. Există inițiative individuale foarte bune, sunt asociații care promovează patrimoniul bucureștean, dar pentru o promovare cu adevărat generatoare de profit este nevoie de investiții pe care doar administrația locală le poate face.

Conf. Univ. Dr. Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București.

Bucureștiul este un oraș în care istoria se combină cu modernitatea. Cum am putea pune mai bine în valoare patrimoniul orașului astfel încât să-l putem valorifica la maximum?

Mărturisesc, că rareori mi se întâmplă să ridic ochii atunci când merg prin București. Turiștii însă acordă mai mare atenție detaliilor. Din păcate, multe clădiri au zidurile înnegrite sau murdare și sugerează o lipsă de interes care se poate lesne transmite privitorului.

Însă, dacă tot vorbim despre modernitate, există destule opțiuni moderne de valorificare a patrimoniului urban: aplicații pe telefon care semnalează locuri sau clădiri interesante, panouri dedicate unor monumente, circuite urbane panotate corespunzător și dotate cu qr code (așa cum există la Iași, de pildă).

Din nou, cred că se poate merge de la particular la general, adică de la implicarea micilor comunități către comunitatea mai largă.

Am lucrat, în urmă cu ceva vreme, la două proiecte de marcare a memoriei unor locuri: unul a vizat proiectul Simu, în cadrul căruia au fost montate câteva panouri cu text și imagine despre Muzeul Simu, clădire demolată de comuniști, în spațiul aflat în spatele fostului magazin Eva, pe Bulevardul Magheru. 

De câte ori trec prin zonă constat cu tristețe distrugerea treptată a acelor panouri care semnalează locuitorilor zonei și trecătorilor că acolo a fost o bucată de București distrusă de buldozerele comuniste, o clădire în care un iubitor de frumos, Anastase Simu a adunat opere de artă, pe care și-a dorit să le împărtășească cu alții.

Un alt loc în care s-a încercat marcarea memoriei este Parcul Regina Maria: acolo au fost montate panouri cu imagini ale Reginei și cu scurte informații sau citate semnificative.

Există un proiect excepțional de readucere în atenția noastră a cartierului Uranus, distrus de proiectul construirii Palatului Poporului și astfel de proiecte pot fi replicate.

Ar merita atenție fostul cartier evreiesc, din zona Unirii, acolo unde au mai rămas urme ale vechiului București; se pot realiza scurte panouri informative la ieșirea de metrou Unirii sau pot fi concepute aplicații de telefon care să semnaleze prezența în apropiere a unor clădiri interesante păstrate din altă lume, din alt București.

Sunt teme care pot solidariza comunitatea în a-și valoriza rădăcinile, pentru a se întoarce apoi către patrimoniul care s-a salvat și a gândi proiecte de valorificare a acestuia. Și cred că tinerii sunt sensibili la astfel de forme de transmitere a informației. Cred însă cu tărie că în lipsa dragostei și respectului pentru patrimoniul bucureștean, orice soluție de promovare va eșua.

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, trei locuri pe care niciun turist pasionat de istorie, care ajunge la București, nu ar trebui să le rateze? De ce?

Cred că un turist pasionat de istorie trebuie neapărat să parcurgă Calea Victoriei. Va găsi aici o sumedenie de povești spuse de clădiri care mai păstrează cu demnitate urmele frumuseții interbelice.

Și ar trebui să vadă și Universitatea din București, pentru că este locul de care s-au legat dorințele și speranțele multor generații de înaintași (începând cu 1848) care au construit statul român. Și pentru că aici s-au format elitele românești.

Aș spune că ar putea să vadă Palatul Parlamentului, cu speranța că vor putea trece peste impresia de grandoare a construcției și vor simți care sunt efectele unui regim totalitar asupra vieții oamenilor.

Calea Victoriei, unul dintre cele mai frumoase locuri din București.

Dacă ar trebui să alegeți trei muzee din București pe care să le vizitați, unde v-ați opri?

Sincer, recomand tuturor muzeele din rețeaua Muzeului Municipiului București; sunt muzee moderne, clădirile care le adăpostesc sunt frumoase și au parfumul orașului interbelic, iar oamenii de acolo sunt foarte calzi și prietenoși. Și mi-au mai plăcut mult Muzeul de Artă Recentă, respectiv Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

Bucureștiul dispune de o rețea de muzee destul de generoasă. Cum am putea aduce aceste muzee în prim-plan astfel încât turiștii să ajungă să le vadă, să le descopere?

Cred că muzeele vii reușesc să se promoveze cât de bine pot prin site-urile proprii și prin diverse canale social-media. Ceea ce poate da forță acestei promovări este colaborarea cu agențiile de turism, astfel încât acestea să includă în portofoliul lor recomandări de vizitare a muzeelor. O altă cale de promovare este cea a formei virtuale de prezentare. Nu în ultimul rând, magazinele de suveniruri ar putea avea o ofertă mai atractivă, dincolo de cărți și ilustrate.

Mergând prin Centrul Vechi, se observă destul de multe grupuri organizate de turiști străini care aleg să viziteze Bucureștiul. Putem spune că în ultimii ani Bucureștiul a reușit să se înscrie pe harta turistică mondială?

Nu îmi dau seama dacă Bucureștiul s-a înscris pe o astfel de hartă, însă se vede cu ochiul liber un interes în creștere al turiștilor, cel puțin în zona Centrului Vechi sau a Universității. Destul de slabă signalectica însă, cel mai adesea, turiștii ies dezorientați din pasajul Universității căutând diverse rute. Nu este suficient să existe interes din partea turiștilor, trebuie să menținem și să dezvoltăm acest interes.

Turismul istoric este o alternativă pentru București?

Eu cred că turismul istoric este o alternativă de vizitare. Bucureștiul are povești de spus și oamenilor le plac poveștile, indiferent de vârstă, gen sau rasă.

Facultatea pe care o conduceți pregătește viitoarele generații de specialiști din domeniul istoriei. De ce ar trebui tinerii să se îndrepte către instituția de învățământ pe care o reprezentați?

Istoria este o disciplină care nu se demodează, aș zice. De ce Istorie la București? Pentru că suntem parte a unei Universități cu recunoaștere internațională. Dar mai ales pentru că studenții noștri învață să „citească” dincolo de textul scris, să își formeze o gândire critică, o gândire care să le permită să fie cetățeni liberi. Și nu întâmplător, lângă noi se află balconul Universității și Piața Universității, care sunt repere ale democrației noastre postdecembriste.

Sunt preocupate generațiile tinere de conservarea patrimoniului și de găsirea unor soluții pentru o mai bună valorificare a acestuia?

Facultatea de Istorie are în oferta sa educațională un program de master în domeniul patrimoniului, începând cu anul 2016. Cele două generații de absolvenți ai acestui program, mă îndreptățesc să fiu optimistă în legătură cu preocuparea acestora pentru patrimoniu. Dialogul constructiv cu profesorii lor nu poate decât să conducă la soluții de valorificare adaptate generației tinere. Proiectele pe care le derulăm permit studenților să se implice, să învețe și să devină parte a unui mesaj de protejare și valorificare a patrimoniului.

Patrimoniul și resursele culturale reprezintă identitatea unei comunități.

Care este rolul specialistului în istorie în societatea modernă?

Specialistul în istorie este un om al cetății; el se implică în buna ei funcționare, atât cât poate, formând la rândul lui specialiști și făcând o cercetare onestă, pe care să o aducă în atenția publicului interesat.

Ce măsuri ar trebui luate la nivel administrativ pentru ca Bucureștiul să redevină Micul Paris?

Nu știu dacă Bucureștiul trebuie să redevină Micul Paris. Poate că este nevoie ca orașul să își caute o identitate care să fie asumată de un număr cât mai mare dintre locuitorii săi. Ceea ce știu sigur, este faptul că Bucureștiul are un potențial cultural important și acesta trebuie cultivat și promovat la nivel instituțional, dar și individual.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe