Casa Melik își așteaptă vizitatorii.

Pe Strada Spătarului, la numărul 22, se evidențiază o casă care te atrage spre ea prin energia specială pe care o emană. Casa Melik este locul în care vom păși astăzi. Și astfel vom avea ocazia să descoperim o casă, o colecție, un muzeu.

Portretul actriței Marioara Voiculescu. Operă semnată Theordor Pallady.

Gazdă în această călătorie în timp ne este Mihaela Murelatos, conservator al Muzeului Theodor Pallady.

Povestea unei case de poveste

Actrița Mariora Ventura este prezentată într-o lucrare semnată de Pallady.

Considerată ca fiind cea mai veche casă de locuit din București, Casa Melik are imprimate în pereții săi multe istorii care abia așteaptă să fie scoase la lumină.

Actrița Mariora Ventura este prezentată într-o lucrare semnată de Pallady.

Mihaela Murelatos ne spune că a fost construită în jurul anului 1760, iar numele străzii pe care se află vine chiar de la rangul pe care l-a avut primul proprietar, acela de spătar. „Numele boierului nu s-a păstrat, i s-a păstrat doar dregătoria. După moartea acestui boier, întâmplată în 1815, urmașii acestuia au vândut casa pentru 1.400 de taleri unui negustor armean, Kevork Nazaretoglu. Proprietatea a fost cumpărată inițial pentru ca negustorul armean să-și lărgească curtea. Se pare că era vecin. Dar casa i-a plăcut, așa că în 1822 a renovat-o și s-a mutat în ea. Anul care este deasupra ușii de la intrare, 1822, este anul în care casa a fost renovată prima dată, nu este anul construcției”, povestește conservatorul muzeului.

Casa Melik ascunde povești fascinante.

Până în 1847, atunci când a murit, Kevork Nazaretoglu a locuit în această casă. Ulterior, proprietatea a fost preluată de unul dintre fii săi, Agop, care în același an a oferit-o drept zestre fetei sale. Ana s-a căsătorit cu arhitectul Iacob Melik, iar din acest moment imobilului din Strada Spătarului, numărul 22 este cunoscut sub numele de Casa Melik.

Scoarță din Basarabia.

Evenimente importante din istoria Bucureștiului sunt legate de locul acesta. În timpul studiilor sale la Paris, Iacob Melik i-a cunoscut pe mulți dintre viitorii revoluționari pașoptiști cu care a legat o strânsă relație de camaraderie. Așa se face că, la un an de la căsătoria sa cu Ana, în 1848, va ascunde în podul Casei Melik pe trei dintre liderii mișcării revoluționare: Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu. „Stăpânirii nu i-a trecut prin minte să-i caute pe capii revoluției în mahalaua armenească”, precizează Mihaela Murelatos.

Muzeul prezintă viața colecționarilor.

Pentru că a fost participant și simpatizant al revoluției, Melik este obligat să părăsească țara. El ia calea exilului împreună cu soția și socrul său, dar și cu alți 69 de revoluționari. Va sta plecat timp de nouă ani, perioadă pe care o va petrece la Istambul și la Paris.

Tablou lucrat pe lemn de mahon.

După lungul exil, arhitectul revine în țară, în 1857. Găsește casa într-o stare proastă așa că decide să o renoveze. 1857 este anul în care se face a doua renovare a casei.

Colecția include și pictură europeană.

Soții Melik au locuit în casa aceasta până la sfârșitul vieții lor. Nu au avut copii. Ana i-a supraviețuit soțului. Ea a murit în 1913, într-un incendiu, chiar în această casă. Dar cu patru ani înainte, în 1909, a scris un testament prin care își exprima dorința ca, după moartea sa, în imobil să fie organizat un azil pentru femeile sărace din comunitatea armenească. Lucrul acesta s-a întâmplat, dar nu imediat după moartea ei, ci șapte – opt ani mai târziu. Șapte ani au fost procese pentru casă, din 1913 până în 1920. S-au judecat pentru casă, pe de o parte, comunitatea armeană căreia îi lăsase casa, pe de altă parte, un nepot și un strănepot din partea soțului. Un strănepot, Eugen Melik, câștigă vremelnic casa în 1920 și o și renovează, prin arhitectul Paul Smărăndescu, moment în care se aduce în casă apă, se instalează curent electric, se face gardul pe care-l avem și acum la stradă. Un an mai târziu, testamentul Anei a fost mai puternic și, conform dorinței sale, devine azil pentru femeile sărace din comunitate. Și funcționează ca azil până la sfârșitul anilor `40, adică `48-49”, explică gazda noastră.

„Biletul de dragoste”, cel mai vechi tablou din colecție.

Din acel moment, imobilul este locuit de chiriași, dar, în 1970, statul ia o decizie importantă care avea să salveze din nou Casa Melik. Se hotărăște ca în această clădire să fie adăpostită colecția de artă pe care soții Serafina şi Gheorghe Răut au lăsat-o moștenire României. Tot atunci comunitatea armenească cedează casa Muzeului Național de Artă al României, punând condiția ca imobilul să fie renovat și deschis publicului sub formă de muzeu.

Ceramică din mai multe țări este expusă în Casa Melik.

Prin Departamentul Monumentelor Publice, imobilul este renovat, fiind adus la aspectul pe care îl are acum, iar în decembrie 1971 este deschis publicului, care poate vedea colecția Serafina şi Gheorghe Răut.

Cele mai multe piese de mobilier sunt de influență franceză.

După cutremurul din 1977, toate colecțiile care erau la vremea aceea în București sunt adăpostite în Palatul Romanit, unde a fost creat Muzeul Colecțiilor de Artă. Prin urmare, colecția Răut părășește Casa Melik, imobilului rămânând închis până în 1994. Redeschiderea sa se face la presiunea comunității armenești, care cere ori să i se retrocedeaze proprietatea, ori să fie transformată în muzeu.

Colecția care a transformat Casa Melik în muzeu

Soții Răut erau pasionați și de ceramică.

Se poate spune că soții Răut, prin colecția lor, se înscriu în galeria celor care au contribuit în timp la salvarea Casei Melik.

Obiecte decorative.

Odată ce am aflat povestea impresionantă a acestui imobil, este timpul să descoperim alte istorii interesante care fac referire la operele de artă pe care le putem admira vizitând Casa Melik.

Vizitatorii descoperă colecția soților Răut.

Picturi aparținând școlilor franceză, olandeză, italiană, mobilier de secolul al XVIII-lea, piese de ceramică europeană și orientală îmbracă muzeul în care îl descoperim pe Theodor Pallady din perioada pariziană.

Mihaela Murelatos menționează că soții Răut nu au locuit niciun moment în această casă, dar se pare că o cunoșteau și le plăcea foarte mult.

Mobilierul este adaptat condițiilor oferite de un apartament.

Între Casa Melik și colecția Serafina şi Gheorghe Răut a fost doar o întâlnire fericită în urma căreia a rezultat un muzeu intim, în care vizitatorul nu doar că se bucură de exponantele care îi sunt puse la dispoziție. El poate profita de momentele petrecute în interiorul casei pentru a se încărca energetic, întreaga clădire având o vibrație pozitivă pe care o simți încă de la intrare.

Tablou realizat cu lama de ras.

Poveștile pe care le putem afla aici sunt multe și fac parte din istoria noastră. Soții Răut, cei care au donat colecția, au fost mari iubitori de artă. Gheorghe Răut a ocupat, în perioada interbelică, poziția de director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris. După falimentul răsunător al instituției financiare, el a rămas în Capitala Franței.

Soții Răut au locuit într-un imobil din Place Dauphine 12. Cu un etaj mai sus era apartamentul pictorului Theodor Pallady, cu care au dezvoltat o strânsă relație de prietenie.

O piesă specială din colecția Răut.

În iarna anului 1939, Pallady a părăsit Parisul și și-a lăsat apartamentul în grija soților Răuț. Era într-un moment de durere profundă deoarece murise prietena și modelul său Yvonne Cousin. Pictorul a preferat să se refugieze în țară. Nu a mai revenit niciodată în Franța, murind în 1956.

Prin urmare, atunci când soții Răut donează statului român, la sfârșitul anilor `60, două treimi din colecția lor de artă sunt trimise în țară și toate obiectele care rămăseseră în apartamentul lui Pallady. Dorința celor doi soți a fost ca muzeul care se va deschide cu colecția donată de ei să poarte numele Theodor Pallady. „Din aceste motive suntem în Casa Melik, colecția Serafina şi Gheorghe Răut, Muzeul Theodor Pallady”, punctează Mihaela Murelatos.

Ceas de masă cu semnătură.

Iubitorii lui Theodor Pallady au ocazia să descopere, vizitând Casa Melik, o parte însemnată din grafica realizată de acesta, colecția muzeului incluzând aproape 800 de astfel de lucrări.

Este greu de ales care dintre aceste piese expuse este mai valoroasă. Parterul imobilului găzduiește picturi semnate de Pallady, tablourile aparținând perioadei pariziene a artistului. Printre lucrări se remarcă portretele unor actrițe în vogă în acea epocă, dar și nudurile caracteristice autorului.

Autoportret Theodor Pallady.

Între toate aceste opere remarcabile, ne atrage atenția un tablou special în care este prezentat un loc drag pictorului: clădirea în care au locuit el și soții Răut în Paris. „Undeva în plan îndepărtat se vede Piața Dauphine, loc care apare frecvent în pictura și grafica maestrului. Este o lucrare semnată, este realizată în perioada pariziană. Este un ulei pe carton. Pallady a pictat cu predilecție pe carton, ori pe carton simplu, ori pe pânză lipită pe carton. Lucrarea de aici este pictată pe carton simplu, iar pe alocuri chiar se mai vede materialul de pe dedesupt. Sunt locuri în care tușa pictorului nu a ajuns. Nu este acoperit complet de culoare”, ne explică conservatorul muzeului.

Vizitatorii au ocazia să simtă sub tălpi un Covor Smirna.

În ceea ce privește mobilierul pe care îl putem admira în clădire, nu se mai știe cu exactitate dacă a aparținut familiei Răut sau pictorului Pallady. Piesele sunt, în majoritate, de factură franceză și pun în evidență modul în care se trăia în epoca respectivă. Există însă și mobilier de influență spaniolă (scaune din piele de Cordoba).

Legătura cu România este evidențiată și ea printr-o serie de obiecte pe care le putem admira în muzeu. De exemplu, pe unul dintre pereți este expusă o scoarță din Basarabia pe care reprezentanții instituției o înlocuiesc la anumite intervale de timp cu două draperii iraniene, brodate pe țesătură de lână cu fir de mătase.

Ultima renovare a casei s-a făcut în 1970.

Nu doar tablouri semnate de Pallady puteți admira vizitând Casa Melik. La etaj, puteți descoperi pictură europeană, artă decorativă, ceramică persană, chinezească, sculptură mică, obiecte de artă indiană etc.Este o colecție amestecată, heteroclită, așa după cum au fost gusturile colecționarilor și posibilitățile financiare ale acestora. Lucrările sunt de mici dimensiuni, potrivite cu dimensiunile unui apartament”, precizează Mihaela Murelatos.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe