Mastercard se alătură inițiativei Asociației Dăruiește Viață de combatere a coronavirusului COVID-19 în România, care a anunțat că toate donațiile primite începând cu data de 11 martie vor fi redirecționate către sprijinirea eforturilor derulate de instituțiile care gestionează criza, pentru consolidarea capacității sistemului medical românesc de prevenire și tratare a pacienților.

Compania va dona 100.000 de euro pentru limitarea efectelor COVID-19 pe plan local, la câteva zile după ce Mastercard a anunțat la nivel global parteneriatul cu Fundația Bill & Melinda Gates și Wellcome, prin care 125 de milioane de dolari vor fi investiți în programul COVID-19 Therapeutics Accelerator pentru identificarea, evaluarea, dezvoltarea și scalarea posibilelor tratamente, transmite printr-un anunț informativ Biroul de presă Mastercard.

Angajamentul Mastercard constă în direcționarea sumei de 100.000 de euro către achiziționarea de echipamente speciale, cu importanță crucială în asigurarea îngrijirii adecvate pentru persoanele infectate, precum aparate de ventilat, paturi de terapie intensivă și alte echipamente necesare, care vor fi donate ulterior centrelor de carantină și izolare, deschise în diferite puncte ale țării.

Credem că în acest moment este nevoie de solidaritate și de responsabilitate. Responsabilitate la nivel individual, prin respectarea indicațiilor oferite de autorități, și solidaritate pentru a proteja viața celor mai vulnerabili dintre noi. Sistemul medical românesc, cu limitările pe care deja le cunoaștem, va fi pus la grea încercare în perioada următoare, în lupta cu COVID-19. Este nevoie de toată susținerea posibilă pentru spitalele din România din prima linie și pentru cadrele medicale care vor îngriji persoanele dragi nouă.”, a declarat Oana Gheorghiu, co-fondator Dăruiește Viață.

Dăruiește Viață face și acum ceea ce a făcut dintotdeauna, alături de donatorii săi – îmbunătățește capacitatea spitalelor de a oferi îngrijire pacienților români. Ne bucurăm de inițiativa Mastercard de a se alătura în acest moment de criză pentru a susține lupta cu COVID-19 prin achiziția de echipamente și aparatură necesară. Îmi doresc să fie un exemplu de urmat pentru toți cei care pot face ceva – fie să respecte indicațiile și să rămână în casă, fie să ajute. Doar fiind solidari putem proteja viața semenilor noștri.”, a declarat Carmen Uscatu, co-fondator Dăruiește Viață.

 „Odată cu sprijinirea misiunii globale de activare a COVID-19 Therapeutics Accelerator pentru facilitarea procesului de dezvoltare a unor vaccinuri și tratamente accesibile și eficiente la scară largă, am știut că este de datoria noastră să ne alăturăm efortului local de gestionare a situației în care ne aflăm. În astfel de momente, doar solidaritatea, responsabilitatea și parteneriatele de tip public-privat pot transforma imposibilul în posibil. Ne alăturăm eforturilor partenerului nostru Dăruiește Viață în a ajuta local lupta cu aceasta pandemie, pentru că doar împreună putem construi un viitor mai bun”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Mastercard colaborează îndeaproape cu Asociația Dăruiește Viață încă de anul trecut, în calitate de partener de inovație pe termen lung al inițiativei #NoiFacemUnSpital, în vederea asigurării infrastructurii și echipamentului tehnologic necesare finalizării Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Istoric 

Asociația Dăruiește Viață a fost fondată în 2012 de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, continuând astfel munca începută în regim de voluntariat de sprijinire a bolnavilor de cancer și dotare a unităților medicale din România. De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de Ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București), a triplat capacitatea de transplant a României, construind 20 de camere sterile și a demarat cel mai mai proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă. În prezent, peste 300.000 de persoane fizice și peste 4.000 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

 Foto: Mastercard