În luna septembrie, UNIVERSUM a lansat, în parteneriat cu OMV Petrom, cel mai antrenant campionat digital adresat mediului corporate, în care vor fi implicate companii din România, iar începând cu anul 2021, conceptul se extinde și la nivel internațional.
Campionatul denumit Digital Olympians se va desfășura online pe platforma MyConnector, transformată la începutul anului într-o platformă ideală pentru organizarea de evenimente online, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Prin Digital Olympians, UNIVERSUM își propune să demonstreze faptul că transformarea
digitală oferă noi oportunități de a oferi angajaților sentimentul de apartenență la grup. De
asemenea, printr-un eveniment digital, aceștia vor avea posibilitatea să întâlnească
echipe din companii diferite, din confortul casei lor.
Activitățile alese pentru această cursă unică sunt The Infinite Loop și Quickfire
Olympics. Două activități renumite din portofoliul UNIVERSUM, în cadrul cărora
participanții trec printr-o serie de provocări de tip foto-video-trivia și diverse puzzle-uri de
rezolvat în echipă.
Aceste activități îmbină distracția, creativitatea, spiritul de echipă și comunicarea la
distanță într-o formulă perfectă, ne comunică PR Specialist | Concept Tech Events Division | UNIVERSUM.
În luna mai, UNIVERSUM anunța deja primele schimbări pe care urma să le facă în
modelul de business și produsele ce urmau a fi lansate pentru a răspunde noii realități
din piață.
Două exemple de astfel de produse sunt Event Park Snagov, cel mai mare cinema drivein în aer liber de la momentul respectiv și aducerea în mediul digital a activităților de
coeziune a echipelor.
Activități care începând cu luna iulie au început să culeagă primele roade, culminând cu
o activitate la care au participat în aceeași zi peste 600 de angajați ai aceleiași companii.
,,Digital Olympians reprezintă pentru noi încă un pas important pe care îl facem în
dezvoltarea activă a industriei de evenimente. Pentru a ne adapta noilor cerințe ale pieței,
am construit aceste tipuri de activități online de echipă, ce urmăresc să readucă aceeași
valoare și oportunități de dezvoltare companiilor și angajaților acestora, precum
activitățile offline cu care au fost obișnuiți în trecut, menționează același comunicat media.
Anul acesta este cu siguranță cel mai provocator an pentru noi, însă și cel mai creativ,
pentru că am reușit să facem o actualizare masivă a arhitecturii de evenimente, la o
dimensiune cum nu ne-am fi așteptat. Am realizat încă o dată că în perioada de criză se
nasc și cele mai mari oportunități. Așa au apărut: Event Park Snagov, Virtual Events,
GOOD-FOOD.ro, Virtualized, Virtual Infinite Loop și Digital Olympians, cele mai noi
concepte dezvoltate de echipa noastră. Și nu ne vom opri aici. Vom continua să
dezvoltăm permanent platforme și tehnologii care să ajute clienții, partenerii și întreg
ecosistemul de agenții și furnizori din industria de evenimente să rămână activi și relevanți
în noua realitate.
În cadrul Digital Olympians, încă de la prima ediție vom face un pas înainte de a susține inovația digitală în care s-au angrenat deja mai multe companii din mediul de business” declară Cristian Hossu, Managing Partner, UNIVERSUM.
Text și foto: PR | Concept Tech Events Division | UNIVERSUM