Agitația electorala ar putea fi permisă și în ziua alegerilor

Date:

Share post:

Agitația electorală sau agitația pentru susținerea referendumului ar putea fi permisă atât în ajunul alegerilor, cât și în ziua scrutinului. Aceasta va fi interzisă doar pe teritoriul secțiilor de votare sau pe o rază de 100 metri de la acestea. Inițiativa legislativă ce vizează comportamentul cetățenilor în perioada premergătoare alegerilor a fost avizată de Executivul de la Chișinău.

Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că va fi dificil de măsurat raza de 100 de metri de la secțiile de vot și a propus legislatorilor să examineze posibilitatea excluderii acestei prevederi, astfel încât agitația electorală să fie interzisă doar  în  secțiile de vot.

Amenda pentru nerespectarea noilor prevederi va constitui de la 300 la 600 de lei, pentru persoane fizice și de la 1 200 la 1 500 de lei pentru persoanele cu funcţie de răspundere sau candidați electorali.

Inițiativa legislativă a fost elaborată în urma recomandărilor Comisiei juridice, numiri și imunități, care la 31 octombrie curent a aprobat Raportul cu privire la analiza, expertiza și evaluarea legislației electorale ce a stat la baza invalidării alegerilor locale în municipiul Chişinău.

Documentul urmează a fi transmis spre examinare și aprobare Parlamentului.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhivă OZ
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment