Antibiotice își deschide reprezentanță în R. Moldova

Date:

Share post:

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Antibiotice a decis extinderea companiei peste graniță. Astfel firma va înfiinţa reprezentanţe în Republica Moldova şi Ucraina. Hotărârea apare într-un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În 2017, Antibiotice a înregistrat un profit net de peste 33,5 milioane lei, în creştere cu 1,1% comparativ cu 2016. “Antibiotice înregistrează o creştere a vânzărilor din farmacii şi spitale de 5,3% comparativ cu anul 2016. Segmentul farmacii Retail este în creştere cu 5,7% comparativ cu anul 2016, de la 223,6 milioane lei la 236,3 milioane lei, în timp ce segmentul Spitale înregistrează o creştere de 4%, de la 76,5 milioane lei în 2016, la 79,5 milioane lei în 2017”,se arată în documentul postat pe site-ul BVB.

Singura companie românească, al cărui acționar majoritar este statul, prin Ministerul Sănătății, nu este la prima decizie strategică de ieșire în afara granițelor. În urmă cu puțin timp, compania și-a deschis un punct de lucru în Vietnam.

Mihai Stoian, director Afaceri Internaţionale în cadrul Antibiotice, a declarat, pentru Știrile ProTv, că la Hanoi, unde este noul punct de lucru, recrutările sunt în toi. Delegaţia română a avut sprijinul localnicilor, dar şi al ambasadorului României la Vietnam.

”În Vietnam deja am deschis o reprezentanță, îi instruim. Este un sistem diferit faţă de Europa. Sunt nişte oameni foarte muncitori şi bine instruiţi, chiar dacă e o zonă exotică. Suntem în zona Asiei de S-E cu proiecte în Filipine, Taiwan”, a explicat Mihai Stoian. Decizia de extindere în Asia se bazează pe faptul că medicamentele românești sunt căutate acolo, piața de pe continentul asiatic fiind extrem de ofertantă pentru compania românească.

Sursa: www.ordineazilei.ro
Foto:Antibiotice Facebook
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment