ASP va activa în zilele de 28, 29 și 30 august

Date:

Share post:

Agenția Servicii Publice anunță solicitanții de servicii că va activa în zilele de 28, 29 şi 30 august curent, zile libere decretate de Guvern. Decizia a fost luată de conducerea instituției ca urmare a numărului mare de cereri pentru serviciile prestate de Agenție.

Doritorii se vor putea adresa la toate centrele multifuncționale și subdiviziunile teritoriale ale ASP. La data de 30 august, se vor presta toate serviciile conform competențelor, cu excepția celor la 24 de ore.

Totodată, aducem la cunoștința cetățenilor că programul extins de muncă implementat în 13 oficii în perioada estivală, se extinde până la data de 15 septembrie 2018.

În prezent pentru Serviciile de eliberare a actelor de identitate și Serviciile de stare civilă din cadrul centrelor multifuncționale Ialoveni, Comrat, Sângerei, Căușeni, Rezina, Cahul, Anenii Noi dar și municipiul Bălți, care activează în regim de testare, programul de lucru este de luni până sâmbătă între orele 8.00-17.15. În plus, angajații oficiilor din Rezina și Anenii Noi au orarul de muncă de la 7.30 până la 17.15.

În municipiul Chișinău, Serviciul de eliberare a actelor de identitate Centru activează de la ora 7:00, iar în week-end între orele 9:00-13:00, fără pauză de masă. Totodată, SEAI Botanica și Rîșcani dar și centrele multifuncționale Chișinău Nr.1 de pe str. Mihai Viteazu și Chișinău Nr. 3 de pe str. Mihail Sadoveanu, care activează în prezent în regim de testare, deservesc cetățenii șase zile din șapte.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Anunțul tău este publicat Iîntr-un mod unic și NEDIT la…

Anunțul tău este publicat într-un mod unic și NEDIT la Info Anunț.  Acest ziar de știri, informații și actualitate datează din

Cât au înregistrat antreprenorii independenți în luna septembrie

Cât au înregistrat antreprenorii independenți în luna septembrie 2026. Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova informează că au fost generate și remise 4 235 avize de plată a impozitului unic pentru luna septembrie 2026

Exclusiv: Labirintul alegerii

Exclusiv: Labirintul alegerii. Pentru a face o alegere potrivită sufletului nostru, în dorința de a ajunge la rezulatul dorit, trecem printr-un lung labirint din care ieșim doar prin ...

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului  KineDok powered by One World Romania, ediția a 12-a.