Astăzi: Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți și Sfinții Mucenici Cosma și Damian

Date:

Share post:

Astăzi, 1 iulie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți și pe Sfinții Mucenici, doctori fără arginți, Cosma și Damian.

Sfânul Leontie, despre care vom vorbi azi, s-a născut ăn secolul XIV-lea, în orașul Rădăuți, din părinți credincioși, care i-au dat o educație creștină. Leontie a intrat din tinerețe în viața călugărească, la Mânăstirea Bogdana.

Aici a intrat în monahism și a primit numele de Lavrentie. La un moment dat, el a primit binecuvântarea de a se retrage în Codrii Rădăuțilou, pe valea Putnei.

Mai târziu, devenit Episcopul Rădăuților sub domnitorul Alexandru cel Bun, cuviosul Lavrentie a rămas om al rugăciuniiși dragostei față de aproapele său.

Atunci când a simțit că i se apropie sfârșitul, cuviosul Lavrentie a cerut să fie tuns în schimnicie, primind astfel numele Leontie.

Foto: Doxologia

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.