Ateneul din Iași face demersuri pentru a deveni Ateneu Naţional

Date:

Share post:

Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iaşi, a anunțat că a depus formularele necesare pentru a obţine titulatura de Ateneul Naţional.

Andrei Apreotesei a precizat că, în prezent, instituţia pe care o conduce îndeplineşte toate criteriile pentru obţinerea unei astfel de titulaturi.

Sunt foarte multe fonduri nerambursabile care pot fi accesate de la diverse instituţii ale statului dar trebuie să ai această denumire ‘naţional’. Discutând cu reprezentanţii Ministerului Culturii şi primarul Iaşiului, am ajuns la concluzia că îndeplinim toate criteriile necesare pentru acest lucru. Nu cred că este cineva în ţară care nu a auzit de Ateneul din Iaşi. Vom depune aceste acte şi dacă ordonatorul de credit, Consiliul Local, va fi acord, sperăm ca după şedinţa din luna septembrie să avem o nouă denumire, un nou statut. Cred că e un cadou binemeritat pentru cei 100 de ani de activitate ai Ateneului din Iaşi„, a afirmat Apreotesei.

În prezent, Ateneul din Iaşi se află sub patronajul Casei Regale. Ateneul a fost înfiinţat în urmă cu 100 de ani, în cartierul Tătăraşi.

Autor: Sofia Filip
Foto: Ateneul din Iaşi

 

spot_img

Articole asemănătoare

Incredibil dar adevărat! 18 migranți transportați cu tirul pe post de „produse din hârtie”. FOTO

Atât mașina, cât și „încărcătura” au fost întoarse din drum și predate autorităților bulgare.

ASTRA în Festival, un eveniment inedit. Vezi FOTO

ASTRA în Festival, un eveniment ce promite să reconfigureze relația dintre public și patrimoniul cultural, care va avea loc în perioada

Fascinant! O noapte la Muzeu și vizonare de film

După succesul fulminant al primei ediții, când grădina muzeului s-a umplut de iubitori de film

Urmează o nouă sesiune de admitere la universitate

În perioada 1–3 septembrie 2026 urmează o nouă sesiune de admitere pentru studiile universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie 2026.