Atenție! Restaurantele, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare sunt obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 01 octombrie 2024, în Republica Moldova.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că, până în prezent, în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” au fost înregistrate 43 787 echipamente de casă și de control de către 22 483 agenți economici.
Dintre acestea, 5 343 echipamente de casă și de control au fost înregistrate de către 2 561 contribuabili, care aveau obligația de conectare a ECC la SIA „MEV” până la data de 01 iulie 2024, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control a Republicii Moldova nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27.12.2023.
Este vorba despre următoarele activități
Potrivit aceleiași Decizii, până la data de 01 octombrie 2024 au obligația de conectare a echipamentelor de casă și de control la Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” agenții economici care practică activităţile:
- Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie;
- Activități ale agențiilor imobiliare.
Agenții economici din domeniul restaurantelor, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare au obligația de conectare a echipamentelor de casă și de control la Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” până la data de 01 octombrie 2024.
Contribuabilii vizați urmează să procure echipamente de casă și de control compatibile cu SIA „MEV”.
Important!
Lista modelelor ECC certificate, precum și a furnizorilor, este disponibilă pe pagina-web mev.sfs.md.
Ulterior, contribuabilul depune prin intermediul Centrelor de asistenţă tehnică (lista poate fi consultată aici) cererea de înregistrare a echipamentului de casă și de control în SIA ”MEV”. Cererea se depune separat pentru fiecare echipament de casă şi de control.
Totodată, agenții economici care practică activitățile enumerate mai sus, urmează să scoată de la evidență și din exploatare ECC de tip vechi, care nu corespund Cerințelor tehnice față de echipamentele de casă și de control, aprobate prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și control nr. 26-11/1-19/02-2020 din data de 20.10.2020.
Text: PR Serviciul comunicare
Serviciul Fiscal de Stat
Foto: arhiva