BNM și Expert-Grup lansează primul proiect de educație financiară la nivel național „Învață! Dă sens banilor”

Date:

Share post:

Banca Națională a Moldovei (BNM) și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” lansează primul proiect de educație financiară la nivel național „Învață! Dă sens banilor”. Cele două instituții își propun să sporească în rândul tinerilor nivelul de înțelegere a principalelor concepte și produse financiar-bancare, astfel încât, ajunși în fața unor situații, aceștia să ia decizii corecte în gestionarea propriilor venituri.

Proiectul va veni cu o serie de materiale informative care să reflecte cele mai importante evenimente cu impact financiar semnificativ în viața unui om,  explicate într-un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor. De asemenea, sunt prevăzute instruiri și activități de promovare a materialelor informative, astfel încât un număr cât mai mare de persoane să poate beneficia de acestea.

„Ne dorim ca prin intermediul educației financiare să contribuim la dezvoltarea unui sistem financiar solid în cadrul căruia consumatorii sunt protejați, educați și iau decizii financiare de o manieră responsabilă”, a subliniat Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, în discursul de deschidere.

„Creșterea nivelului de educație financiară va ajuta populația să ia decizii financiare adecvate conform circumstanțelor personale și familiale, contribuind astfel atât la o mai bună gestionare a finanțelor personale, cât și la o mai bună stabilitate a sistemului financiar”, a menționat Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup, în deschiderea evenimentului de lansare.

Proiectul destinat, în mod special, adolescenților și tinerilor, antreprenorilor începători și persoanelor angajate în câmpul muncii, va ține cont și de nevoile altor categorii de populație care interacționează activ cu sistemul financiar, astfel încât să crească nivelul general al țării în ceea ce privește educația financiară.

Proiectul urmează a fi realizat în decursul unui an, timp în care cele două instituții își vor consolida eforturile pentru a crește nivelul de cunoștințe a populației în ceea ce privește gestionarea veniturilor personale, pentru „a da sens banilor”.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...