Capitalele din mijlocul Micului Paris (I)

Date:

Share post:

O plimbare agale prin mijlocul Micului Paris îți poate pune la picioare întreaga lume. Poți pleca din Paris spre Londra, din Londra o poți lua spre Haga și te poți întoarce, prin Roma, pe Washington. E drept că este vorba despre o călătorie pe care o poți face doar imaginar, plimbându-te pe străzile din București cu nume de capitale.

Majoritatea străzilor cu astfel de nume le întâlnim la est de Piața Victoriei, în jurul Străzii Paris, în ceea ce se numea în perioada interbelică „parcelarea Bonaparte”. De altfel, Șoseaua Bonaparte este vechiul nume al arterei care astăzi se numește Bulevardul Iancu de Hunedoara. “Primele astfel de nume au apărut în deceniul al 3-lea al secolului al XX-lea, exprimând simpatiile geografice și politice din acea vreme ale societății românești. Piața Dorobanților a purtat un timp numele Piața Confederației Balcanice, alte nume din aceeași categorie apărând ulterior și dincolo de Calea Dorobanților (Amman, Chile). De remarcat că numele Berlin și Viena au fost atribuite unor străzi doar în perioada 1941-1944, când România lupta alături de Germania, fiind apoi retrase, iar Moscova și Budapesta vor rămâne încă multă vreme pe lista de așteptare”, ne-a explicat Aurel Ionescu, cercetătorul care și-a dedicat timpul studierii numelor de străzi.

Să vizităm Parisul!

Vom începe călătoria noastră din Paris- Strada Paris.

Plecând de la Muzeul Antipa pe lângă Palatul Victoria ne vom afunda pas cu pas într-un cartier plin de farmec, în care zgomotul urban se estompează pe măsură ce te pierzi printre căsuțele cochete care străjuiesc de o parte și de alta Parisul din mijlocul Micului Paris.

Farmecul zonei te va prinde și îți va da automat senzația că ai pășit într-o altă lume, într-o lume plină de comori arhitecturale pe care orice iubitor de frumos le va admira.

Eu am descoperit Parisul din București într-o zi de toamnă, în care soarele încă mai avea puterea verii. Profitând de aerul cald, m-am plimbat agale admirând cu uimire detalii spectaculoase dintr-un oraș care mi s-a dezvăluit în toată splendoarea lui.

Clădiri elegante, curți străjuite de copaci uriași care se despuiau de frunze dând naștere unor tablouri splendide de toamnă, sedii de ambasade, pe toate le găsești pe Strada Paris. Este un amestec perfect de vechi și nou, care reliefează într-un mod magistral istoria acestor locuri.

Prima oprire este bine să o faci la numărul 14, acolo unde se află casa în care a trăit matematicianul Miron Nicolescu (1903-1975). De asemenea, dacă treci pe Paris este obligatoriu să te oprești la numărul 19, acolo unde se înalță o vilă monument istoric- categoria B. Imobilul a fost refăcut de curând de o echipă curajoasă de arhitecți. Specialiștii au reușit să realizeze o amplă restaurare a clădirii, atât la nivelul fațadei, cât și la nivelul tâmplăriei, păstrând intactă frumusețea vilei reprezentative pentru patrimoniul local.

Spectaculoase sunt și sediile ambasadelor localizate pe Strada Paris. Clădirile care găzduiesc misiunile diplomatice ale unor state ca Sudanul, Siria sau Portugalia amintesc prin anumite detalii de țările respective, scrie Ordinea Zilei.

Monumentul Aviator Mircea Zorileanu

Monumentul amplasat în Piața Quito poartă semnătura sculptorului Emil Ludovic Gové.

Iar dacă plimbarea pe jos te obosește poți profita de câteva momente de relaxare și te poți opri într-una dintre piețele care “sparg” Strada Paris pentru a admira monumentele amplasate aici. În Piața Quito vei descoperi Monumentul Aviator Mircea Zorileanu, dedicat unuia dintre pionierii aviației din România. Este vorba despre Mircea Zorileanu (14 octombrie 1883 – 10 februarie 1919), al doilea aviator brevetat din România și erou al Primului Război Mondial. Monumentul este cunoscut și sub numele de Monumentul Aerului și a fost realizat între anii 1930-1935 de sculptorul Emil Ludovic Gové. În anul 1937 a fost amplasat în Piața Quito. Atunci a și fost inaugurat de Aeroclubul Regal al României. Ca o curiozitate, trebuie menționat că în acest monument funerar, format dintr-o statuie din bronz și fier și un soclu realizat din patru coloane din piatră, se păstează urna funerară a aviatorului Mircea Zorileanu.

Un alt popas îl poți face în Piața Napoleaon al III-lea, un scuar superb dominat de un bust al marelui strateg militar, care a avut o contribuție semnificativă în istoria acestor meleaguri. Napoleaon al III-lea a fost una dintre personalitățile europene care au susținut Mica Unire din 1859.

Și dacă vrei să părăsești Parisul, te invităm într-o nouă destinație: Londra – Strada Londra.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Oare ce fac românii de sărbători și în anul acesta?

Se apropie sărbătorile de iarnă, iar românii și-au conturat deja planurile pentru perioada festivă ce se anunță. Potrivit celor mai recente cercetări realizate de iSense Solutions, descoperim ce tradiții mai respectă aceștia, dar și cum a afectat creșterea prețurilor bugetul alocat pentru această perioadă.

Cum va funcționa metroul cu ocazia Zilei Naționale a României

Metrorex informează că în perioada 30.11.2023 – 03.12.2023, circulația trenurilor de metrou se va desfășura conform graficelor aprobate pentru weekend și sărbători legale, la un interval de 10 minute, pe toate magistralele de metrou.

Trei echipe canine ale Poliției de Frontieră au trecut cu succes examenul de dresaj. Galerie foto

Trei echipe canine, care își exercită activitatea de serviciu la Sectoarele Poliției de Frontieră Ungheni, Tudora și Basarabeasca au trecut cu succes examenul de absolvire a cursului specializat în dresaj canin, organizat în orașul Hermanice, Republica Cehă.

Promenada Mall anunță câteva exclusivități și invită la noi experiențe de shopping

Promenada Mall București anunță extinderea mixului de chiriași prin deschiderea a șapte noi magazine, dintre care două nume în premieră în România. De asemenea, calitatea experienței clienților se va îmbunătăți și prin mărirea și modernizarea spațiilor și noi concepte, în trei magazine emblematice.