Capitalele din mijlocul Micului Paris ne-au dat posibilitatea de a „călători” în lumi diferite și de a descoperi unicitatea unor străzi pe care doar Bucureștiul le are. Ferite de tumultul orașului, aceste locuri bogate în clădiri spectaculoase ne „obligă”, pe măsură ce le parcurgem, să nu ne oprim din explorare. Deși au fost „botezate” după metropole aflate în diferite colțuri ale lumii, străzile cu nume de capitală formează o uniune extraordinară în care Londra te împinge să vezi Parisul, Parisul te trimite spre Madrid, Madridul spre Praga…
Și cum nu ne putem opri din această călătorie până când nu parcurgem și ultima străduță, vă invităm astăzi să vizităm împreună Tirana.
Cochetă, luminoasă, Strada Tirana taie radial arcele de cerc descrise de Strada Modrogan și Aleea Alexandru – ale căror capete se deschid pe Bulevardul Aviatorilor cu perspectivă spre Monumentul Eroilor Aerului – și continuă până întâlnește Strada Paris. Culorile toamnei încă decid jocul de lumini de-a lungul trotuarului generos și al carosabilului, așa că este un moment ideal de hoinăreală.
Și vom începe explorarea noastră cu imobilul de la numărul 1.
Semeață, albă, vila de la numărul 1 ni se oferă privirii cu o aroganță născută din conștientizarea frumuseții sale.
Catalogată drept monument istoric, vila a fost construită în perioada interbelică, în stil neoromânesc, cu o volumetrie simplă care amintește călătorului, așa cum o face și numele străzii, că acest colț de oraș se află la poarta Balcanilor. Arcade din zidărie dantelată cu motive florale încadrează ferestrele și ușa de la intrare. Arcadele simple continuă colonadele foișorului în timp ce aceleași motive florale sunt reluate în detaliile care decorează pridvorul și scara exterioară principală.
Frumusețea acestei case este completată de stâlpii din lemn pe care îi observăm în pridvor și care amintesc de casele țărănești, dar și de unele conace boierești de prin satele de deal și de munte.
Toate aceste elemente ne arată că avem în față o construcție realizată în stil neoromânesc.
Oaza de liniște din mijlocul unui oraș tumultos
Restul vilelor, care se oferă privitorului ce străbate Strada Tirana, formează un mix de stiluri: modernist, art deco și neoromânesc. De altfel, aceasta este specificitatea locului în care case unice se înșiră, de-o parte și de alta a străzii, sub liniștea unor arbori venerabili, martori ai unor istorii trecute.
Atmosfera care învăluie Strada Tirana este una calmă, iar dominantă este pacea rezultată din această rupere de tumultul specific unui oraș așa de mare cum este Bucureștiul.
Odată ajuns aici te rupi de restul Bucureștiului și scapi de zgomotul și agitația din centrul Capitalei.
Multe dintre casele de pe Strada Tirana „ascund” sedii de firme, care par că în mod intenționat au vrut să fugă de locurile „la modă” în care-i găsim pe corporatiști.
Pe Strada Tirana trecătorii sunt rari, chiar și la orele de vârf, iar automobilele sunt la fel de rare. În jurul prânzului, doar școlari cu bunici și câte un stăpân care-și plimbă câinele mai tulbură frunzele căzute alene pe caldarâm.
Chiar și persoanele care frecventează restaurantele din zonă (atât pe cele de pe Strada Tirana, cât și pe cele de pe strada vecină, Paris) respectă această atmosferă și își lasă automobilele în parcările largi din capătul străzii și vin agale, ca într-o plimbare.
E uimitor cum, la doar câțiva pași de inima Bucureștiului, găsești oameni care, preț de câteva ore, poate, refuză să se mai grăbească…
Mergând mai departe pe Tirana, hipnotizați de liniștea care domină locul, ajungem și pe misterioasa Stradă Modrogan. Aici vegetația pare să iasă victorioasă din permanentul război cu betonul, război, ale cărui efecte le vedem peste tot în București.
În punctul în care Tirana se întâlnește cu Strada Modrogan, la numărul 6, se află o altă vilă monument istoric. Și acest imobil a fost construit tot la început de secol XX și tot în stil neoromânesc.
Este interesant cum foișoarele celor două clădiri impresionante (cea de la numărul 1 și cea de la numărul 6) veghează Strada Tirana. O fac asemeni turnurilor de observație ale cetăților țărănești din vechime, ridicate strategic pe dealurile Munteniei, ca pavăză împotriva năvălitorilor.
Acum, aceste foișoare dau impresia că rolul lor este acela de a opri la marginile străzii goana nebună a orașului, care, astfel, se topește în acest cartier. Și în acest mod timpul, într-un mod aproape miraculos, redevine prietenos cu oamenii.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
