Câte patrulări comune au avut loc la frontierele Republicii Moldova în numai 9 luni? Foto

Date:

Share post:

O creștere semnificativă a numărului de patrulări comune pe segmentul „verde” al frontierei de stat (Republica Moldova n.r.) a fost înregistrat în primele nouă luni ale anului curent. În majorare este atât numărul de patrulări la frontiera cu România, dar și la granița moldo-ucraineană.
Astfel, împreună cu omologii români, polițiștii de frontieră au efectuat 683 patrulări, iar în aceeași perioadă a anului trecut s-au organizat un număr de 237 de patrulări. Alături de colegii din Ucraina s-au planificat 1 099 de patrulări comune, când în perioada similară a anului precedent au fost doar 147 de patrulări. De punctat că în anul 2022, în contextul atacului armat din partea Federației Ruse asupra Ucrainei, activitatea de patrulare comună a frontierei moldo-ucrainene a fost sistată timp de opt luni, ca din noiembrie să fie reluată.
În continuare, activitatea de patrulare comună atât la frontiera moldo-română, cât și la granița cu Ucraina, se desfășoară în mod activ și intensiv, având drept obiectiv securizarea frontierelor și combaterea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.
Conform prevederilor legale aceste măsuri au loc atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și al țărilor vecine, pe o adâncime de până la 10 km în interiorul statelor. Important, patrulările comune permit entităților de frontieră să-și optimizeze forțele și mijloacele, cât și să ofere posibilitatea extinderii competențelor în aplicarea diferitor tactici comune de acțiune pe linia securizării frontierelor.
Text și foto: PR Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment