Centrul Multifuncțional Edineț și-a început oficial activitatea

Date:

Share post:

Pe 29 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional Edineț. Centrul Multifuncțional Edineț este amplasat pe teritoriul fostului Oficiu Cadastral.  În cadrul centrului activează 18 operatori care vor presta servicii din domeniile de competență ale Agenției.

Astfel, cei peste 70 de mii de locuitori ai raionului Edineț vor putea să își perfecteze într-un singur loc actele ce țin de  înregistrarea şi evidenţa populaţiei, înregistrarea şi licenţierea unităţilor de drept, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora.

În Centrul Multifuncțional Edineț, la fel ca și în celelalte oficii, solicitanții sunt deserviți în baza rândului electronic, iar pentru a reduce timpul de așteptare ASP a introdus programarea prealabilă la serviciile prestate. Cetățenii se pot programa on-line pe pagina oficială a ASP sau telefonic la numărul 14 909.

Agenția Servicii Publice va deschide centre multifuncționale în toate raioanele, inclusiv în Capitală.

Autor: Sofia Filip
Foto: ASP

 

spot_img

Articole asemănătoare

Antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste … milioane lei

Statistica ne arată că antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste .... milioane lei în luna iulie a.c.

Iată ce au mai descoperit inspectorii vamali. FOTO

Inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroportul

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România

Echilibru în patru pași. Exclusiv

Echilibru în patru pași. Un articol exclusiv, la Info Anunț. Viața ne este dată spre bucuria sufletului și cu acest scop trebuie să trăim în echilibru.