D&B David și Baias și PwC Moldova au oferit asistență tehnică Ministerului Justiției din Republica Moldova

Date:

Share post:

D&B David și Baias SCA (societatea de avocatură corespondentă a PwC România) și PwC Moldova au coordonat și susținut demersurile de asistență tehnică acordată Ministerului Justiției din Republica Moldova de către o echipă de experți din Republica Moldova și România, pentru elaborarea și implementarea legii de modificare a Codului de Procedură Civilă și a unor acte normative conexe din Republica Moldova.

Asistența a fost acordată în cadrul Proiectului MD19 Îmbunătățirea cadrului de soluționare a disputelor civile și s-a finalizat prin adoptarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 17 din data de 05.04.2018. Această lege a urmărit simplificarea și eficientizarea aplicării unor instituții din Codul de Procedură Civilă din Republica Moldova și din alte acte normative aferente acestuia.

Proiectul s-a derulat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare inițiat de Guvernul Marii Britanii pentru a acorda asistență în domeniul reformelor juridice, susținând consolidarea statului de drept și măsurile anticorupție, sprijinirea reformelor din sectoarele-cheie (de exemplu sectorul bancar, cel energetic etc.), dezvoltarea mediului de afaceri precum și derularea activităților instituțiilor de presă independente.

„Pornind de la scopul declarat al Legii pentru simplificarea Codului de procedură civilă din Republica Moldova, care și-a propus să îmbunătățească ariile care creează anumite dificultăți în soluționarea cu celeritate a cauzelor civile, am împărtășit cu colegii noștri de peste Prut unele dintre experiențele de ordin practic din domeniul procedurilor civile derulate în fața instanțelor din România, cu atât mai mult cu cât avem experiența Noului Cod de procedură civilă adoptat relativ recent. Ne-am concentrat astfel pe efectele benefice aduse de unele instituții de drept procedural civil asupra eficientizării și soluționării cât mai rapide a  cauzelor aflate pe rolul instanțelor naționale din România, acordând în egală măsură atenție și ultimelor tendințe în domeniu de la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și al legislației Uniunii Europene din materia soluționării cauzelor civile”, a precizat Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David și Baias.

Procedura civilă modernă se bazează pe doi mari piloni  – termenul rezonabil și predictibilitatea asigurată de o jurisprudența unitară. Recenta modificare răspunde nevoii de accelerare a soluționării cauzelor, îmbinând rigoarea în ceea ce privește obligațiile ce revin părților referitoare la derularea procedurilor cu asigurarea deplină a  garanției dreptului la apărare. Sancționarea abuzului de drept, claritatea procedurilor de citare, înlăturarea cauzelor de tergiversare a soluționării cauzei și disciplina procesuală în general reprezintă pârghii indispensabile pentru accelerarea cauzelor și asigurarea unui proces civil echitabil și încadrat într-un termen rezonabil.”, a spus profesor universitar dr. Traian-Cornel Briciu din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

În cadrul implementării proiectului Îmbunătățirea cadrului de soluționare a disputelor civile, echipele PwC Moldova și D&B David și Baias SCA au fost conduse de Dan Dascălu (doctor în drept, avocat partener D&B David și Baias), fiind compuse din Mihail Boian (avocat senior coordonator), Ioana Cercel (avocat senior), Alexandru Munteanu (Senior Manager, conf. universitar dr. în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova) și Silvia Gancear (Senior Legal Consultant), iar echipa de asistență tehnică a fost compusă dintr-un colectiv de specialiști din Republica Moldova condus de conf. univ. dr. Elena Belei (din cadrul Facultății de Drept USM) și s-a bucurat de sprijinul prof. univ. dr. Traian Briciu din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

Sursa: Ordinea Zilei
Foto: D&B David și Baias SCA/ Ministerul  Justiției din Republica Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.