Expoziția Din Bihor la New York. Veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costumele din colecția Muzeului Țării Crișurilor, prezentată publicului orădean în perioada 4 iulie-30 august 2023, a fost itinerată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, unde a fost vernisată în 23 septembrie a.c., în prezența unui public numeros.
Expoziția cuprinde costume tradiționale din patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor, precum și veșminte din creația lui Dorin Negrău, aflate într-un „dialog” din care se evidențiază elementele comune ale hainelor urbane create de designer și costumele tradiționale provenind din zona Tinca, unde a copilărit Dorin Negrău, din subzona tradițională Roșia-Pietroasa și din sate conservatoare de pe Crișul Repede.
La muzeul timișorean expoziția va rămâne pînă în 22 octombrie 2023, iar în mai 2024, va ajunge și la muzeul partener din capitală.
Organizatorul principal al expoziției este Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Centrul tradițional de Conectare la Viața Simplă – Husasău de Tinca, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, Muzeul Național al Țăranului Român – București și Muzeul Satului Bănățean – Timișoara.
Informațiile și imaginile ne-au fost transmise de PR Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.