Drumuri Bune 2: Peste 2,7 miliarde de lei – pentru reparația a 2600 km de drum

Date:

Share post:

În cadrul Programului Național „Drumuri Bune 2”, în acest an, vor fi construiți circa 2600 km de drum, cu 1000 km mai mult decât anul trecut. În acest scop, a fost prevăzut un buget de peste 2,7 miliarde de lei. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri.

,,Așa cum am promis, venim anul acesta cu proiectul Drumuri Bune 2. Și dacă anul trecut am ajuns până la 1600 de km, anul acesta o să reparăm și chiar o să construim până la 2600 km de drum. Bani pentru acest proiect sunt prevăzuți atât în fondul rutier, cât și nemijlocit în bugetul statului, până la 2, 7 miliarde lei. Eu cred că oamenii anume aceasta așteaptă de la noi: pe de o parte, proiecte de infrastructură, pe de alta, proiecte care țin de dimensiunea socială” a menționat Pavel Filip.

Pentru reparaţia periodică a drumurilor naţionale, locale, comunale şi a străzilor în Bugetul de stat pentru anul curent sunt planificate 1,7 miliarde de lei. Din acești bani  vor fi reparate drumuri în peste 1000 de localităţi din țară, conform propunerilor autorităţilor publice locale.

Totodată, din Fondul Rutier pentru drumurile publice naţionale va fi alocat peste 1 miliard 24 milioane de lei. Aproximativ jumătate din sumă, peste 498 milioane de lei, va fi utilizată pentru întreţinerea de rutină a drumurilor publice naţionale. Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor şi construcții inginereşti (poduri și pasaje peste cale ferată) sunt prevăzute circa 326 milioane de lei. Iar pentru extinderea drumurilor naţionale: proiectare, evaluare a drumurilor şi procurare a terenurilor sunt preconizate 20 milioane de lei.

Anul trecut, în cadrul Programul național „Drumuri bune” au fost reabilitați circa 1600 km de drum în 1200 de localități. Suma totală a investițiilor a constituit peste 1,9 miliarde de lei, bani alocați din Fondul rutier şi din Bugetul de stat.

Foto: Guvernul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.