Energia verde domină în tranzacțiile din sectorul energiei și utilităților

Date:

Share post:

Fuziunile și achiziții (M&A) din segmentul energiei regenerabile au dominat piața globală a tranzacțiilor din sectorul energiei și utilităților în trimestrul I al anului 2019, înregistrând 61% din valoarea totală a tranzacțiilor și o creștere de 3,7 miliarde de dolari față de trimestrul IV 2018, potrivit raportului EY Power Transactions and Trends: Q1 2019 (PTT).

La nivelul întregului sector, valoarea totală a scăzut cu 33% față de ultimul trimestrul al anului 2018, la 20,6 miliarde de dolari în trimestrul întâi 2019.

În timp ce perspectivele din zona energiei regenerabile sunt optimiste, guvernele continuă să pună presiune pe investițiile tradiționale în combustibili fosili. În Europa, Grecia și Franța au anunțat noi planuri care promovează dezvoltarea sectorului energiei regenerabile, Germania planifică să închidă toate cele 84 de centrale electrice pe bază de cărbune până în 2038, iar guvernul Norvegiei a propus eliminarea treptată a companiilor de explorare și exploatare a petrolului și gazelor din fondul său suveran, în valoare de 1 trilion de dolari.

În SUA, guvernele locale continuă să sprijine evoluția segmentului energiei regenerabile, după ce statul New Mexico s-a alăturat autorităților statale din California, Hawaii, Washington D.C: și Puerto Rico în adoptarea unor obiective care presupun surse de energie 100% fără emisii de carbon.

Și corporațiile își stabilesc propriile obiective în materie de energie regenerabilă, peste 150 de companii angajându-se să utilizeze astfel de surse în procent de 100% până în 2050, prin inițiativa globală RE100. Astfel, corporațiile încep să încheie acum contracte de achiziție a energiei electrice direct cu dezvoltatorii de energie din surse regenerabile și nu cu furnizorii locali de utilități. În martie, peste 200 de companii au lansat Alianța Cumpărătorilor de Energie Regenerabilă, cu obiectivul de a operaționaliza 65 de gigawați de surse de energie regenerabilă până în 2025. 

Megatranzacțiile din segmentul energiei regenerabile domină piața europeană

În Europa, valoarea tranzacțiilor din sectorul energiei și utilităților a scăzut cu 27% față de trimestrul IV 2018, la 6,8 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2019, din care 5,4 miliarde de dolari au fost generate de două megatranzacții pe piața energiei regenerabile.

Pe fondul obiectivelor asumate de sustenabilitatea corporativă, compania germană de asset management Commerz Real s-a alăturat membrilor consorțiului pentru achiziția unei cote de 80% (cu 2,6 miliarde de dolari) din ferma eoliană offshore germană Veja Mate, cu o capacitate de 402 MW. Iar Total Eren a cumpărat NovEnergia II, o companie luxemburgheză din sectorul energiei regenerabile, cu un portofoliu de 675 MW, pentru 1,1 miliarde de dolari.

„În timp ce investitorii financiari au apăsat pedala de accelerație prin achiziționarea de active în domeniul energiei regenerabile (3,9 miliarde de dolari), se înregistrează o creștere a angajamentelor de investiții greenfield din partea companiilor de utilități, precum și strategii de convergență în acest sector. Marile companii de utilități europene au făcut publice planurile de investiție de peste 17 miliarde de dolari în energie regenerabilă până în 2022. De asemenea, anumite mari companii petroliere au anunțat planuri de transformare a activităților lor de bază, prin canalizarea investițiilor în energie și utilități”, a declarat Miles Huq, coordonator EY Global Power & Utilities Transactions Advisory. 

Energia regenerabilă și tehnologiile emergente susțin valoarea tranzacțiilor pe continentul american

Valoarea tranzacțiilor din acest sector pe continentul american a scăzut cu 35% față de trimestrul IV al anului 2018, la 9,1 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2019. Printre acestea s-au numărat plasamente ale investitorilor financiari în energie regenerabilă, investiții transfrontaliere în SUA și America Latină și restructurarea portofoliilor ca urmare a presiunilor acționarilor activiști sau a problemelor financiare în domeniul dezvoltării de la zero a centralelor electrice nucleare sau pe bază de cărbune. Energia regenerabilă a contribuit cu 3,7 miliarde de dolari la valoarea tranzacțiilor, în special, ca urmare a șapte tranzacții în valoare de mai multe milioane de dolari fiecare.

China, principalul jucător din regiunea Asia-Pacific

Valoarea totală a tranzacțiilor din această regiune a scăzut la 4,1 miliarde de dolari, o scădere de 45% față de trimestrul IV al anului 2018. Segmentul energiei regenerabile a fost singurul care a înregistrat o creștere a valorii tranzacțiilor, care s-a dublat, ajungând la 3,6 miliarde de dolari și reprezentând 88% din valoarea totală a tranzacțiilor. Raportul arată că mare parte din această creștere s-a datorat privatizării CP Clean Energy către China Power New Energy’s (80% din valoarea totală a tranzacțiilor din segmentul energiei regenerabile).

China rămâne actorul principal al creșterii din regiunea Asia-Pacific, înregistrând tranzacții atât pe plan intern, cât și extern, și cu un interes crescut în investiții de tip greenfield.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.