Expert vamal? Primul program post-universitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul vamal

Date:

Share post:

Procesul educațional, gestionarea cunoștințelor și asigurarea transmiterii acestora transformă noii angajați într-o resursă valoroasă în administrațiile publice și le sporește sentimentul de mândrie profesională.

Tinerii lucrători vamali au adesea puncte forte deosebite, dar trebuie să dobândească experiența și expertiza specifice activității în acest domeniu.

Abordarea învățării continue trebuie să fie înrădăcinată în cultura administrației și menținută pe întreg parcursul carierei angajaților.

Ea necesită atât relații dinamice inter-generaționale, cât și o atitudine orientată spre exterior, caracterizată prin schimburi de experiență cu actorii implicați în circulația mărfurilor și pasagerilor, precum și cu furnizorii de servicii și cu mediul academic.

În acest context, la data de 1 martie 2023, Autoritatea Vamală Română în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București a avut deosebita onoare de a lansa primul program post-universitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul vamal. Printre disciplinele pe care cursanții le vor aprofunda pe parcursul acestui program se numără afaceri și logistică internațională, noțiuni introductive în activitatea vamală, expertiza mărfurilor, elemente de taxare, valoarea în vamă, datorie vamală și garanții, regimuri vamale și regimul fiscal al produselor accizabile.

„Având în vedere complexitatea politicii vamale a Uniunii Europene, domeniul de aplicare multinaţional, dinamica acesteia în contextul creşterii importanţei asigurării securităţii întregului spaţiu unional și pentru facilitarea aplicării acestei politici cu un grad sporit de competenţă, astăzi, Academia de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Autoritatea Vamală Română demarează programul de studii postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională „Expert Vamal”.

 

Cu o durată de 90 de ore, derulate pe parcursul a două luni calendaristice, programul se adresează personalului din cadrul Autorității Vamale Romane, specialiștilor în domeniul afacerilor internaționale, comisionarilor vamali și reprezentanților vamali, contribuind la creşterea gradului de expertiză relevantă pentru cursanţi și la formarea de specialiști in domeniul vamal. Astfel, programul va dezvolta competențele exercitării profesiei de expert vamal, cursurile fiind susținute atât de profesori universitari din cadrul ASE cât și de specialiști din cadrul Autoritatii Vamale Române.”, a afirmat prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector cu relațiile cu mediul economico-social și viața studențească la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

„Plasarea capitalului uman, și în special a noii generații, în centrul transformării Vămii este o abordare pe care Autoritatea Vamală Română o susține încă de la înfiiințare. Formarea generațiilor viitoare este o prioritate pentru noi, și suntem mândri că am reușit, în parteneriat cu una dintre cele mai prestigionase instituții de învătământ din țară, Academia de Studii Economice din București, să lansăm acest program postuniversitar de pregătire a experților vamali. Venim astfel în întâmpinarea pregătirii lucrătorilor vamali care s-au alăturat familiei nostre și a celor care doresc să ni se alăture în viitor.”, a declarat dl. Bogdan-Lari Mihei, președintele Autorității Vamale Române.

Descrierea Academiei de Studii Economice din București

Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, bine poziționată în rankingurile internaționale de prestigiu. Cu o tradiție de 110 ani, ASE este o universitate modernă, care se adaptează constant la provocările economiei de piață în strânsă legătură cu cerințele mediului de afaceri, oferind mereu noi oportunități celor 25.000 de studenți români și străini. Academia de Studii Economice din București se mândrește cu cei 350.000 de absolvenți, care s-au remarcat, după absolvire, ca profesionişti de excepţie în toate domeniile vieţii economice şi sociale, atât în România, cât şi în străinătate.

Informațiile au fost trimise pentru Infoanunț de către Atoritatea Vamală Română – Biroul Comunicare, Relații Publice și Mass Media.

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.