Facilități la obținerea permiselor de conducere

Date:

Share post:

Cei care vor dori să obțină permisul de conducere vor fi scutiți de obligativitatea prezentării unui șir de acte solicitate până acum. Este vorba despre documentul despre modificarea datelor personale, cazierul contravențional în care să fie specificată lipsa interdicțiilor asupra dreptului de a conduce și copia actului de identitate, transmite IPN.
Agenția Servicii Publice informează într-un comunicat de presă că, potrivit unor modificări operate de către Guvern, toate aceste informații vor fi verificate prin intermediul sistemelor informaționale de stat.
Noile reglementări prevăd că examenele pentru obținerea permisului de conducere vor fi anulate dacă se va constata că examinatorul va comunica candidatului examinat răspunsurile corecte la testul teoretic. La fel și în situațiile când candidatul examinat va fi ajutat de către o altă persoană la susținerea probei teoretice sau când utilizează aparataj tehnic în acest sens.Temei pentru anularea examenului va fi și dacă examinatorul va ignora încălcările comise de către candidatul examinat pe parcursul examinării practice sau examinatorul va indica candidatului efectuarea unor provocări și manevre care ar încălca regulile de circulație sau semnalizarea rutieră.
Potrivit modificărilor operate, permisul de conducere internațional va fi eliberat în baza permisului de conducere național cu statut „Valabil”, pe un termen de până la trei ani, cu condiția că acest termen să nu depășească termenul de valabilitate al permisului de conducere național. (Ion Panfil)

spot_img

Articole asemănătoare

Incredibil dar adevărat! 18 migranți transportați cu tirul pe post de „produse din hârtie”. FOTO

Atât mașina, cât și „încărcătura” au fost întoarse din drum și predate autorităților bulgare.

ASTRA în Festival, un eveniment inedit. Vezi FOTO

ASTRA în Festival, un eveniment ce promite să reconfigureze relația dintre public și patrimoniul cultural, care va avea loc în perioada

Fascinant! O noapte la Muzeu și vizonare de film

După succesul fulminant al primei ediții, când grădina muzeului s-a umplut de iubitori de film

Urmează o nouă sesiune de admitere la universitate

În perioada 1–3 septembrie 2026 urmează o nouă sesiune de admitere pentru studiile universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie 2026.