Fără cazier contravențional la solicitarea serviciilor prestate de ASP

Date:

Share post:

Agenția Servicii Publice a exclus necesitatea prezentării cazierului contravențional la perfectarea serviciilor prestate, după ce, anterior, premierul Pavel Filip a solicitat simplificarea procedurilor, dar și reducerea numărului de acte solicitate de la cetățeni. Informația din cazierul juridic va fi accesată de către angajații ASP prin intermediul sistemelor informaționale.

Până în prezent, ASP solicita cazierul contravențional la perfectarea unor servicii ce țin de documentarea conducătorilor auto și înmatricularea transportului.  Odată cu optimizarea proceselor operaționale de prestare a serviciilor publice, la solicitarea duplicatului certificatului de înmatriculare sau a duplicatului plăcilor de înmatriculare, proprietarii de vehicule vor completa și anexa la cerere o declarație pe proprie răspundere privind pierderea, furtul sau deteriorarea acestora.

În scopul armonizării cadrului normativ naţional în domeniul înmatriculării şi evidenţei vehiculelor la prevederile legislaţiei comunitare, simplificării procedurii de înmatriculare a mijloacelor de transport,  la 1 martie 2018 au fost puse în aplicare noile Reguli de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor. Tot atunci a fost exclusă necesitatea prezentării mai multor documente precum: certificatul înregistrării de stat în cazul solicitării înmatriculării vehiculelor pe numele persoanelor juridice; adeverinţa  despre codurile atribuite şi datele bancare în cazul solicitării înmatriculării vehiculelor pe numele persoanelor juridice și certificatul cu privire la cetăţenia conducătorului auto la înmatricularea vehiculului pe numele întreprinderii mixte.

De asemenea, începând cu primăvara anului curent, au fost puse în circulaţie certificatele de înmatriculare de model nou, ce conțin date noi referitoare la “Categoria vehiculului” şi “Tipul caroseriei”, iar din partea vizibilă a documentelor a fost exclusă informaţia cu privire la numărul de identificare al motorului autovehiculului. Prețul noilor documente a rămas neschimbat.

Autor: Sofia Filip
Foto: Agenția Servicii Publice
spot_img

Articole asemănătoare

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Exclusiv

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Un articol exclusiv la Info Anunț. Putem vorbi despre mesaje ascunse sau binecuvântări divine, acolo unde nu există o explicație pentru starea de sănătate care nu se ameliorează la oricâte tratamente am recurge...

Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X în …

Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui sistem de scanare cu raze X utilizat pentru controlul

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți. Începând cu data de 3 septembrie 2026, în Republica Moldova, prețurile la combustibil, motorină și benzină, vor fi mai mari. 

Fascinant! „Sabato Italiano”. Unde, cum, cine …

Fascinant! „Sabato Italiano” aduce farmecul Italiei: mercato, muzică live, gelato și o petrecere Italo-Disco.