Târgul de Crăciun de la Chișinău va fi instalat în strada 31 August, la 15 decembrie a.c., ora 18.00. Prin această inițiativă, Guvernul R. Moldova îi invită pe toți cei plecați peste hotarele țării – „Acasă de Crăciun”. Evenimentul este accesibil și pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu tradițiile moldovenești.
Acesta va fi deschis până pe 14 ianuarie 2018, zilnic, între 10.00 și 22.00. În seara deschiderii târgului, formațiile „Fluieraș” și „Etno Republic” vor susține un spectacol de neuitat, transmite IPN.
Cu referire la magia sărbătorilor de iarnă, premierul Pavel Filip a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că Târgul de Crăciun este un eveniment care vine să aducă o schimbare de atitudine și mentalitate. „Vrem ca chișinăuienii, locuitorii din toată Republica Moldova, dar și conaționalii noștri care sunt peste hotare și vor reveni acasă în timpul sărbătorilor de Crăciun să se simtă exact ca în marile orașe europene în toiul sărbătorilor de Crăciun, să se simtă în același timp la Chișinău, acasă”, a spus premierul.
Pomul de Crăciun, instalat în apropierea Palatului Național, a fost adus din Carpații României și este un cadou din partea Guvernului de la București. Acesta are 20 de metri și va fi împodobit cu ghirlande și 350 de podoabe de brad. Întreaga zonă va fi decorată cu mii de luminițe.
Târgul de Crăciun are în componență cinci zone:
– Zona de poveste, în vecinătatea bradului, unde copiii vor sta de vorbă cu Moș Crăciun;
– Zona de gheață, unde va fi amenajat un patinoar;
– Zona aventurii, unde va fi instalat un carusel cu o capacitate de 72 de locuri;
– Zona tradițiilor, cu meșteșuguri populare și produsele tradiționale;
– Zona colindelor, care va completa atmosfera cu sunete de clopoței și recitaluri ale artiștilor autohtoni cunoscuți.
Scena principală va fi amplasată lângă pomul de Crăciun, unde, începând cu 15 decembrie a.c., până pe 14 ianuarie 2018, vor avea loc, în fiecare zi, acțiuni culturale susținute de copiii din R. Moldova.
Peste patru mii de copii din familii defavorizate se vor bucura gratuit de carusel, patinoar și vor primi daruri de la Moș Crăciun.
În noaptea de Revelion, târgul va fi deschis până la ora 20.00 și își va relua activitatea pe 1 ianuarie la ora 12.00.
Amintim că, în R. Moldova pe 7 ianuarie 2018 se sărbătorește Crăciunul și în ziua de 13 spre 14 ianuarie 2018, Revelionul, pe stil vechi. (Ligia Beatrice Vasilescu)
sursa foto:photos.casata.md