Municipiul Iași a preluat rolul de oraș-gazdă a ediției din anul 2023 a Campionatului Mondial de Esports.
„Suntem prima Primărie care demarează și se implică în organizarea unui asemenea proiect. Credem că am demonstrat în ultimii ani potențialul pe care îl are orașul nostru pentru investitorii din mai toate domeniile, dar cu precădere pentru cei din zona IT. Nu încetăm să depunem eforturi pentru a dezvolta proiecte inedite pentru Iași, care să genereze beneficii economice, turistice, culturale și educaționale pentru comunitate. Avem obligația de a preîntâmpina nevoile imediate ale ieșenilor, aspect mereu luat în considerare în activitățile pe care le întreprindem, dar și responsabilitatea pentru generațiile viitoare de a crea un mediu prielnic pentru dezvoltarea unor noi sectoare și industrii, așa cum sunt cele de Gaming și Esport”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.
Campionatele Mondiale de Esports IESF 2023 de la Iași vor dispune de un cadru amplu de manifestare, specific festivalurilor de acest fel, dar, spre deosebire de alte ediții, va pune accent și pe crearea oportunităților de dezvoltare a unui Hub de start-up-uri în Esport, precum și pe dezvoltarea unor programe academice în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, toate reprezentând pârghii prin care industriile Gamingului și Esportului vor fi sprijinite să se dezvolte pe plan local.
„Toate aceste direcții reprezintă pentru Iași noi oportunități de atragere a capitalului uman, dar și financiar în orașul nostru, reușind, astfel, să poziționăm Iașul pe harta mondială a campionatelor de acest tip, ce au devenit în ultimii ani adevărate fenomene globale, de care se leagă venituri impresionante”, a mai adăugat primarul Mihai Chirica.
Pentru a marca preluarea acestui titlu, Primăria Municipiului Iaşi a organizat miercuri, 30 martie 2022, începând cu ora 13.00, o conferinţă de presă în Sala “Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu – sediul Primăriei Municipiului Iaşi.
În acest context, viceprimarul Daniel Juravle a subliniat: „Suntem cel mai tânăr oraș din România, avem energia potrivită și suntem pregătiți să fim prima administrație publică locală care găzduiește Campionatul Mondial de Esports. În 2023 Iașul va deveni capitala gamerilor din întreaga lume, pe care îi așteptăm cu brațele deschise. Ne vom asigura că orașul nostru va oferi momente de neuitat tuturor jucătorilor și tuturor celor care vor decide să ne viziteze. Vom oferi cadrul necesar astfel încât viitorii campioni să poată scrie istorie aici. Împreună, putem construi viitorul acestei industrii și îi așteptăm pe toți cei interesați să ni se alăture pe acest drum”.
Text și foto: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași/Facebook