Ieșenii din zonele rurale își pot face acte de identitate noi

Date:

Share post:

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași vine în ajutorul persoanelor care locuiesc în comunele din județ.

Angajații municipalității vor utiliza o stație mobilă în vederea preluării cererilor pentru eliberarea actelor de identitate din comunele arondate, eliberarea lor urmând a fi făcută în comunele de domiciliu prin intermediul posturilor de poliție.

Campania se intitulează „Prioritate la identitate!” și se va desfășura în perioada 17 februarie – 7 aprilie 2022. De la demararea acesteia (2012) au fost primite și soluționate 17.322 de cereri, după cum se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

„În cadrul acțiunii ne deplasăm, gratuit, în toate cele 26 de comune arondate Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Iaşi pentru preluarea cererilor în vederea eliberării actelor de identitate şi clarificarea statutului civil. În acest fel persoanele în cauză nu mai sunt nevoite să se deplaseze în Municipiul Iaşi pentru obţinerea actului de identitate, deoarece inclusiv eliberarea se face în comuna de domiciliu prin intermediul posturilor de poliţie. Integrate în campanie vor fi și acţiuni de informare în unităţile de învăţământ din comunele planificate, acţiuni de punere în legalitate şi control în unităţile medicale și de protecţie socială, precum și o campanie de informare la sediul autorităţilor locale cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor pe linie de stare civilă şi acte de identitate”, au declarat reprezentanții DLEP Iași.

Campania se adresează persoanelor care:

– au actul de identitate expirat sau urmează să le expire în următoarele șase luni;

– au împlinit 14 ani și nu au act de identitate;

– au actul pierdut/furat/deteriorat;

– şi-au schimbat domiciliul sau au alt număr la casă;

– nu dețin certificate de stare civilă sau sunt pierdute/deteriorate;

– s-au căsătorit / au divorţat / schimbat numele şi nu au schimbat actul de identitate;

– au buletin tip vechi şi doresc carte de identitate.

DLEP Iaşi deserveşte pe linie de evidenţă a persoanelor locuitorii Municipiului Iaşi şi a 26 de comune arondate (peste 585.000 de locuitori), fiind cel mai mare serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor din România.

Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi

 

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.