Începând de azi, control coordonat în PTF Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România

Date:

Share post:

Oficial, începând cu data de 15 aprilie 2023, ora 08:00, cele patru autorități de frontieră și vamale din Republica Moldova și România vor aplica în comun controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România.

Acest fapt presupune „oprire unică” pe partea română pentru toate procedurile de control al traversării frontierei de stat.

Instituirea controlului coordonat al traficului va accelera și facilita traversarea frontierei comune, iar acest fapt va reduce timpul de așteptare la trecerea graniței pentru călători, inclusiv pentru transportul de mărfuri.
Ieri, 13 aprilie 2023, în prezența șefilor de poliție de frontieră și autoritate vamală din Republica Moldova și România a fost semnat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.
Acest document conține principiile și regulile cooperării pentru efectuarea, pe teritoriul României – sensul de intrare, a controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor.
Conform normelor tehnologice, controlul la trecerea frontierei este efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat.
Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în  Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-rutier, în funcție de tipul autovehiculului/priorității la control.
Tot ieri, șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi împreună cu omologul său român Victor-Ștefan Ivașcu au realizat ultimele verificări în punctul de trecere pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condiţiile, atât din punct de vedere operativ, cât și logistic pentru atingerea scopului principal al proiectului: simplificarea, fluidizarea şi coordonarea controlului traficului de frontieră.
La fel, în cadrul bilateralei, cei doi șefi au discutat conlucrarea între instituții în perioada Sărbătorilor Pascale, când la trecerea frontierei comune se înregistrează o creștere a fluxului de călători și mijloace de transport.
În cest sens, au subliniat importanța schimbului operativ de date și informații privind fluxurile de transport și călători, sincronizarea unor acțiuni menite să degajeze circulația transfrontalieră și menținerea contactelor directe între polițiștii de frontieră pentru a preveni orice situație de risc, dar și a consolida sistemul de supraveghere a frontierei de stat.
Informațiile au fost transmise redacției noastre de către Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.