Info: Precizări ANAF privind stabilirea rezidenței fiscale

Date:

Share post:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane fizice care sosesc /pleacă, în/din România pentru o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile că, în vederea stabilirii rezidenței fiscale, au obligația depunerii la ANAF a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România sau, după caz, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.       
Chestionarele se pot transmite electronic sau se pot depune personal sau prin împuternicit, la registratura instituției sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Formularele electronice ale chestionarelor sunt publicate pe website-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (www.anaf.ro) secțiunea ”Servicii online” rubrica ”Descărcare Declarații electronice” – ”Descărcare Declarații” și pot fi descărcate de contribuabili utilizând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/descarcare_declaratii.htm .

Astfel, formularele se regăsesc sub următoarele denumiri:
– Z015 – Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România;
– Z017 – Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.
        Chestionarele completate electronic se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro , respectiv pe portalul www.anaf.ro , prin Spațiul Privat Virtual (SPV), accesând link- ul  https://formularespv-pf.anaf.ro

Ca urmare a depunerii Chestionarelor mai sus menționate, ANAF analizează îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală în funcţie de situaţia concretă a fiecărei persoanei, stabilește rezidența fiscală și transmite contribuabililor Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență.
Informații suplimentare cu privire la stabilirea rezidenței fiscale sunt publicate pe website-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, secțiunea ”Asistență contribuabili”, rubrica ”Servicii oferite contribuabililor” subsecțiunea ”Ghiduri curente și alte materiale informative” fiind incluse în ”Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice” (material publicat în limba română și limba engleză). Ghidul poate fi accesat la următorul link:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_StabilireaRezidenteiFiscale_Editie2021_RO.pdf
Contribuabilii pot beneficia de asistență telefonică cu privire la modalitatea de completare și de depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenței fiscale prin apelarea Call-center-ului ANAF la nr. de telefon +4 031.403.91.60.
Text: Comunicat ANAF pentru Info Anunț
Foto: arhiva
spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open