Introducerea carantinei pentru persoanele care intră în România?

Date:

Share post:

Având în vedere discuțiile din spatiul public referitoare la motivele introducerii carantinei pentru persoanele care intră în România, fiind nevaccinate sau fără să fi trecut prin Covid-19 în ultimele 6 luni, Ministerul Sănătății aduce următoarele lămuriri:
Diferența dintre o persoană vaccinată sau care a avut Covid-19 în ultimele 6 luni și o persoană care nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situații, constă din lipsa totală a protecției față de infecție la cea din urmă.
O persoană total neprotejată are cel mai mare risc de a se infecta. Efectuarea testului PCR în perioada asimptomatică în cazul acestor persoane este mai puțin concludentă, deoarece în zilele care urmează testării, acea persoană poate să dezvolte simptomatologie specifică COVID-19.
La persoanele cu un anumit grad de protecție, conferită de vaccin sau de trecerea prin boală, posibilitatea îmbolnăvirii este mult redusă, iar un rezultat negativ la testarea PCR este mult mai concludent.
Chiar și în cazurile rare în care și vaccinații și foștii bolnavi se infectează cu o nouă tulpină, protecția pe care o au deja, face ca organismul lor să se apere eficient și contagiozitatea lor să fie redusă, ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor total neprotejate.

Text: Comunicat al Ministerului Sănătății de la București

Foto: Arhiva Info Anunț
spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.