“Mărțișor” pune în scenă 54 de spectacole în toată țara

Date:

Share post:

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, cu genericul „Mărțișorul e iubire”, va cuprinde 54 de spectacole, în perioada 1-10 martie a.c., jumătate dintre care vor fi organizate în afara Chișinăului, inclusiv patru – în stânga Nistrului, la Tiraspol. Spectacolul inaugural va avea loc tradițional la Palatului Național  „Nicolae Sulac” din capitală, în data de 1 martie, transmite IPN.
„Pe scena Palatului Național vor evolua artiști emeriți, precum: Valentina Naforniță, Marina Bulicanu, Ianna Novac, Geta Burlacu, Cornelia și Marcel Ștefăneț și mulți alții. A doua zi, vă invităm la un concert de zile mari, susținut de Ansamblul academic de dansuri „Virskii” din Ucraina . Pe 3 martie vom avea un spectacol coreografic fascinant „Demon și Înger”, interpretat de artiștii din Argentina, iar pe data de 4 martie, 75 de lăutari ai lui Botgros vor susține un recital incendiar. În următoarele zile pe scena Palatului vor evolua și artiștii de peste Prut, cum ar fi: Delia, Alex Velea și Antonia”, a declarat, într-o conferință de presă, Andrei Locoman, directorul Palatului Național „Nicolae Sulac”.de Operă și Balet „Maria Bieşu”, Sălii cu Orgă etc ”, a declarat Monica Babuc, ministrul educației, culturii și cercetării.
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” invită publicul la o serie de concerte simfonice. „Vom avea trei concerte simfonice sub bagheta maestrului Mihai Agafița, Gheorghe Mustea și Igor Verbițchi din Voronej, precum și un concert de jazz , dar și un program de muzică mongolă, prezentat de artiștii din China”  a declarat Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”.
La spectacolul de încheiere, din 10 martie, pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” va evalua Ansamblul național academic de dans popular „Joc”.
Ediția din acest an a Festivalului, a 52-a la număr,
este dedicată înscrierii, la 6 decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”. Preșul biletelor la spectacolul inaugural variază între 50 și 1200 lei.

 

Natalia Tornea

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.