Meng Hongwei, președintele INTERPOL, se află în Republica Moldova

Date:

Share post:

Meng Hongwei, președintele INTERPOL, se află în aceste zile la Chișinău. Este prima vizită oficială pe care delegația INTERPOL o face în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul INTERPOL s-a întâlnit joi cu ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan și delegația MAI.

Reiterând deschiderea pentru continuarea și intensificarea comunicării cu membrii Interpol, ministrul a specificat importanța dezvoltării și menținerii securității, atât în țară, cânt și în plan internațional.

La rândul său, Meng Hongwei și-a exprimat dorința de a colabora în continuare cu Republica Moldova, cu scopul de a da continuitate cooperărilor internaționale polițienești, intensificarea schimbului de informații și experiență prin intermediul INTERPOL și stabilirea unor relații de conlucrare între toate țările membre la cel mai înalt nivel.

Oficialul a subliniat faptul că Republica Moldova este un lider la capitolul schimb de informații în cadrul INTERPOL, și un exemplu bun din lista statelor membre CSI, în combaterea criminalității organizate, fiind atestate rezultate semnificative în timp.

Conducătorul INTERPOL a mai comunicat ministrului despre rolul important al reprezentanților Republicii Moldova în cadrul Organizației și contribuția semnificativă la consolidarea parteneriatului, a șefului IGPF, Fredolin Lecari care este Membru al Comitetului Executiv INTERPOL, din partea Continentului European și a șefului Comisiei de control a fișierelor, Vitalie Pîrlog.

Părțile au mai discutat despre acțiunile de combatere a pericolelor și amenințărilor la securitatea regională și internațională, iar ministrul Alexandru Jizdan, a comunicat despre măsurile întreprinse de organele de forță din Republica Moldova, în vederea combaterii criminalității transfrontaliere, cibernetice, dar și despre rolul colaborărilor cu alte țări și necesitatea schimbului de experiență în domeniul aplicării legii.

După întrevederea de la MAI, delegația  a efectuat o vizită la Centrul de cooperare poliţienească internaţională (Interpol) în cadrul căreia au fost purtate discuții cu șeful IGP, Alexandru Pînzari și șeful CCP Viorel Țentiu. Totodată, președintele INTERPOL a vizitat și Academia „Ștefan cel Mare a MAI”, acolo unde a avut o întâlnire cu profesorii și studenții instituției de  învățământ.

Menționăm că, INTERPOL a fost creată în 1923 și este cea mai mare organizaţie internaţională de poliţie, având 190 de ţări membre, fiecare reprezentată de câte unBirou Naţional Central.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Ministerul Afacerilor Interne
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.