Ministrul Chiril Gaburici invită firmele din EAU să investească în Republica Moldova

Date:

Share post:

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite, Sultan bin Saeed Al Mansouri, la care s-a discutat despre posibilitatea atragerii investiţiilor arabe în proiecte de infrastructură, agricultură, IT, transport aviar.

Oficialii au reiterat că relaţiile moldo-emirateze au un potenţial mare de dezvoltare și trebuie valorificat. Întâlnirea a avut loc în cadrul Forumului de afaceri moldo-emirian, care se desfășoară în perioada 9-10 mai, la Dubai.

Ministrul Chiril Gaburici a salutat semnarea, în ianuarie 2018, a Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea economică şi tehnică, care va sta la baza creării unei comisii interguvernamentale de colaborare economică şi va permite formarea grupurilor de lucru în diverse domenii concrete. Ministrul Economiei și Infrastructurii a menţionat că una dintre principalele priorități ale Guvernului Republicii Moldova este atragerea investiţiilor străine şi crearea unui climat de afaceri atractiv pentru investitori. În acest scop, au fost întreprinse un șir de reforme privind ameliorarea mediului de afaceri, și anume: reducerea numărului instituțiilor cu funcţii de control și a numărului de acte permisive, simplificarea procesului de raportare pentru agenții economici, crearea Ghișeului unic pentru eliberarea actelor permisive, acordarea cetățeniei prin investiție etc.

Ne dorim intensificarea cooperării comercial-economice și investiționale cu EAU și încurajăm companiile din Emiratele Arabe Unite să participe în activitatea zonelor economice libere, parcurilor industriale și parcului IT din Republica Moldova, care oferă condiţii atractive pentru investitorii străini. De asemenea, invităm companiile din EAU să participe la concursurile de privatizare a proprietății publice, unde vor fi expuse companii autohtone din diverse domenii”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii.

În context, Chiril Gaburici a evidențiat sectoarele care s-au dezvoltat în ultimii ani și prezintă un interes sporit pentru investitorii străini, cum ar fi tehnologiile informaționale și automotive. Totodată, ministrul a îndemnat oamenii de afaceri din EAU să investească în domeniile cu oportunități mari de dezvoltare – transport avia, turism, agricultură, infrastructură.

La rândul său, ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite, Sultan bin Saeed Al Mansouri, a subliniat dezvoltarea remarcabilă a relațiilor bilaterale dintre Moldova și EAU, menționând interesul ambelor țări de a consolida cooperarea economică și comercială. „Acest interes s-a manifestat prin semnarea mai multor acorduri de cooperare, orientate spre dezvoltarea unor parteneriate mai productive între Moldova și EAU. Una dintre cele mai importante acțiuni a fost semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea economică și tehnică, care va duce relația dintre cele două state la un alt nivel”, a reiterat Sultan bin Saeed Al Mansouri.

Oficialul a exprimat deschiderea pentru consolidarea parteneriatului economic cu Republica Moldova şi interesul investitorilor arabi de a dezvolta parteneriate în domenii de interes comun, precum infrastructura, agricultura, turismul, sectorul IT și cel energetic. În context, Sultan bin Saeed Al Mansouri a invitat Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova și oamenii de afaceri să participe la Expo Dubai 2020.

Autor: Sofia Filip
Foto: Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată cine avansează în sferturi la UniCredit Iași Open

Avansează în sferturi la UniCredit Iași Open, după o revenire spectaculoasă în fața unei jucătoare venite din calificări. Favoritele Oliynykova și Udvardy au trecut și ele de optimi.

Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Statistica ne arată

Statistica ne arată că fraudele bancare din prima jumătate a anului 2026 sunt înșelătorii telefonice, cunoscute și sub denumirea de vishing.

Eliminate în primul tur la UniCredit Iași Open. Cine avansează în optimi

Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de

Cum îți dai seama că problema ta medicală are o cauză naturală sau indusă. Exclusiv

Problemele medicale, instalate în corpul fizic, sunt un barometru. Ca atunci când te dor genunchii și spui