Moldovenii muncesc în străinătate și trimit banii acasă.Au crescut transferurile bancare din afara țării

Date:

Share post:

În luna februarie 2018, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 93.48 mil. USD (în creștere cu 18.3 la sută comparativ cu februarie 2017).

Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din următoarele trei zone – din UE – o pondere de 38.7 la sută, din CSI – o pondere de 30.0 la sută și din restul lumii – o pondere 31.3 la sută, sunt de părere specialiștii Băncii Naționale a Moldovei de la Chișinău.

În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice sunt de remarcat transferurile din Rusia cu o pondere de 29.0 la sută (27.07 mil. USD) din total (în scădere cu 2.8 puncte procentuale comparativ cu februarie 2017). De asemenea, de menționat transferurile din Israel – 17.9 la sută (16.73 mil. USD), din Italia – 13.0 la sută (12.19 mil. USD), SUA – 8.1 la sută (7.57 mil. USD), Germania – 6.2 la sută (5.80 mil. USD), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 5.1 la sută (4.75 mil. USD), Franța – 3.3 la sută (3.12 mil. USD), Spania – 1.3 la sută (1.20 mil. USD), Turcia – 1.2 la sută (1.11 mil. USD), Irlanda – 1.2 la suta (1.14 mil. USD), România – 1.1 la sută (1.02 mil. USD), Portugalia – 0.9 la suta (0.89 mil. USD), din alte state –11.7 la sută (10.90 mil. USD). Statistica este publicată actualmente pe site-ul oficial – bnm.md.

În februarie 2018, comparativ cu perioada similară a anului precedent, fluctuațiile cursului de schimb al valutelor față de dolarul SUA au contribuit cu 7.5 puncte procentuale la creșterea totală a valorii transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice, însă efectiv (eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a fost înregistrată o creștere a volumului transferurilor cu 10.8 la sută, menționează aceeași sursă.

Evoluția transferurilor de mijloace bănești din străinătate, efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor licențiate și Î.S. „Poșta Moldovei”, precum și structura lor valutară, pot fi găsite pe site-ul web al BNM.

Autor:Ion Panfil
Foto:Pixabay.com

 

spot_img

Articole asemănătoare

Turul Ciclist al României 2026

Turul Ciclist al României 2026 continuă pe 10 septembrie cu Etapa a 2-a, care va lega municipiile Iași și Piatra Neamț într-o cursă

Un român este laureatul Premiului Internațional de Poezie „Publio Ovidio Nasón” 2026. FOTO

Prestigioasa distincție i-a fost acordată în unanimitate pentru volumul El amor con perfume de almendras amargas și pentru întreaga sa operă.

Săptămâna verde și Școala altfel la MUZEU. Foto

Săptămâna verde și Școala altfel la MUZEU. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, vine în întâmpinarea școlilor cu activități de educație muzeală în cadrul programelor Săptămâna verde și Școala altfel.

Număr impresionant de dosare depuse la admiterea 2026 la UAIC, în cele două sesiuni de înscriere

Număr impresionant de dosare depuse la admiterea 2026 la UAIC, în cele două sesiuni de înscriere. Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Info Anunț.