Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Date:

Share post:

Pe 28 septembrie 2018, între orele 19.00 – 23.00, publicul din Bârlad este invitat să participe la Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Anul acesta, echipa de la observatorul astronomic va organiza în premieră acest eveniment în parcul din centrul oraşului, pe platoul din faţa teatrului „Victor Ion Popa”, unde se va amplasa un cort de evenimente (8 x 5 m), cu mai multe materiale de prezentare dar şi telescoape ce vor fi folosite la observaţii astronomice. Cei prezenţi vor avea posibilitatea să participe la jocuri interactive, dar şi tombolă cu premii.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită vineri, 28 septembrie 2018, în peste 20 de orașe din România și aproximativ 300 de oraşe europene. Evenimentul s-a extins în acest an și pe data de  29 septembrie pentru o parte dintre cele mai de succes localități implicate.

În România, centrele orașelor Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bacău, Brașov, București, Buzău, Câmpia Turzii, Constanța, Deva, Galați, Hunedoara, Oradea, Piatra-Neamț, Ploiești, Suceava, Târgu-Jiu, Timișoara, Tulcea și Zalău vor fi gazdele unor evenimente și experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri şi multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea și promovarea științelor ca o direcție de urmat pentru noile generații.

Evenimentul este destinat simultan copiilor și adulților pasionați de știință, care nu vor să rateze momentele în care cercetătorii vin să prezinte publicului cele mai noi descoperiri din laboratoare, invenții și proiecte din astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie. Vor avea loc demonstrații spectaculoase și concursuri cu premii pentru a recompensa creativitatea vizitatorilor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Prima ediţie a avut loc în 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor. Programul detaliat pentru fiecare oraș în parte va fi publicat pe www.noapteacercetatorilor.eu.

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.