Noi bunuri reținute de inspectorii vamali. Valoarea mărfurilor este uriașă. Fotoreportaj

Date:

Share post:

La Iași și la Constanța, inspectori vamali au descoperit și reținut noi bunuri care nu puteau fi justificate documentar.

În data de 24.03.2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași – Direcția Regională Vamală Iași, împreună cu Echipele Mobile din cadrul D.R.V.Iași au efectuat controlul fizic asupra unor mărfuri având ca țară de expediție Turcia.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 795 bucăți diverse mărfuri (compleu fete “Breeze”, rochii denim “Breeze”, încălțăminte copii “Rocky”), susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile menționate, în valoare de 111.763 lei.

În timpul aceluiași control, inspectorii vamali au descoperit și 353 seturi părți încălțăminte, bunuri care erau în plus față de cele declarate și 822 bucăți accesorii croitorie, bunuri care nu erau incluse în declarația vamală de import, în valoare de 26.843 lei.

Toate bunurile au fost reținute iar valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul, este de aproximativ 139.000 lei. Totodată s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei.

Și la Constanța

În data de 27.03.2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Ucraina.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut un număr de aproximativ 4.000 bucăți șepci din material textil susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile „New York Yankees”, „Los Angeles Dodgers” și „The North Faces”.

Valoarea totală a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 430.000 lei.

Conform prevederilor Regulamentului European nr. 608/2013 și Legii nr.344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute, în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open