O familie de ruși a vrut să treacă granița cu acte false

Date:

Share post:

Două pașapoarte, două certificate de naștere și un permis de conducere, toate contrafăcute reprezintă subiectele unor anchete inițiate de Poliția de Frontieră a RM.
Documentați sunt doi cetățeni ruși care intenționau să intre în Uniunea Europeană în calitate de refugiați ucraineni. Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Sculeni.
În seara zilei de vineri, 08 iulie a.c., la pista de control pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova s-a apropiat un autocar cu destinația Germania.
Printre pasageri se afla și o familie de cetățeni ruși, din Daghestan: soții de 45 și 37 de ani, respectiv copiii de 9 și 7 ani.
Părinții s-au legitimat în baza a două pașapoarte, iar pentru copii s-a prezentat certificate de naștere, pretins a fi eliberate de către autoritățile din Ucraina. Din primele cercetări a fost stabilit că actele conțin indici rezonabili de falsificare.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor controale suplimentare asupra persoanelor și bagajelor acestora. Drept urmare, în geanta personală a soției s-a depistat un permis de conducere, eliberat pe numele soțului, de asemenea neveridic.
Audiați, cei doi soți au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari contra sumei de 450 mii ruble rusești.
În repercursiune, toate cele cinci documente au fost ridicate, sigilate și transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora.
Pe numele soților s-au inițiat cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. În funcție de rezultate se va face încadrarea juridică a faptelor și atragerea la răspundere corespunzătoare.
Pasagerii și-au continuat drumul în baza altor acte de călătorie valabile.
Text și foto:
Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
spot_img

Articole asemănătoare

Anunț: În atenția persoanelor fizice care practică activitate independentă

Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova informează persoanele fizice care practică activitate independentă despre aprobarea formularului tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 109 din 27.11.2023.

Forumul primarilor, la Chișinău

Forumul primarilor „Viitorul administrației publice locale” - edilii din întreaga țară, Republica Moldova (n.r.), invitați la un dialog cu autoritățile centrale.

Cine se extinde în Spania, unde lansează al patrulea activ imobiliar, în valoare de 3,5 mil. dolari. Foto

MetaWealth, cea mai importantă platformă de investiții imobiliare fracționate, se extinde în Spania și lansează al patrulea asset din portofoliu.

Surprizele minunate de la Festivalul SFR

Vorbim în cele ce urmează despre minunatele surprize ale Festivalului SFR. Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc anunță lansarea celui de-al treilea număr al ziarului CineGazeta SFR.