„Octombrie, Luna Colecţionarului”

Date:

Share post:

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită vineri, 30 septembrie 2022, ora 11.00, la deschiderea expoziţiei temporare „Colecţii şi colecţionari”, în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.

Desfăşurată fără întrerupere începând cu anul 2012, la expoziţia din acest an, ajunsă la a XI-a ediţie, participă 21 expozanţi, oameni cu diferite profesii şi vârste din județul Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Năvodari) şi Bucureşti.

Remarcăm faptul că 14 dintre colecţionari au participat cel puţin la una dintre precedentele ediţii, în timp ce, la actuala ediţie participă, pentru prima dată, şapte colecţionari, trei dintre ei fiind elevi.

Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, cartofilie, filatelie, machete de automobile, artă africană, păpuşi cu capul de porţelan, capace de bere, roci, carte, mărţişoare etc.

Sperăm ca luna octombrie să fie, şi în acest an, cu ajutorul colecţionarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora prin intermediul exponatelor ce vor fi prezentate.

Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30 octombrie 2020, iar vizitarea se va putea face de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.

Totodată, pentru cei interesaţi aducem la cunoştinţă faptul că sâmbătă, 15 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, intenţionăm să organizăm în curtea Muzeului Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

Desfăşurată fără întrerupere începând cu anul 2012, la expoziţia din acest an, ajunsă la a XI-a ediţie, participă 21 expozanţi, oameni cu diferite profesii şi vârste din județul Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Năvodari) şi Bucureşti. Remarcăm faptul că 14 dintre colecţionari au participat cel puţin la una dintre precedentele ediţii, în timp ce, la actuala ediţie participă, pentru prima dată, şapte colecţionari, trei dintre ei fiind elevi.

Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, cartofilie, filatelie, machete de automobile, artă africană, păpuşi cu capul de porţelan, capace de bere, roci, carte, mărţişoare etc.

Sperăm ca luna octombrie să fie, şi în acest an, cu ajutorul colecţionarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora prin intermediul exponatelor ce vor fi prezentate.

Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30 octombrie 2020, iar vizitarea se va putea face de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.

Totodată, pentru cei interesaţi aducem la cunoştinţă faptul că sâmbătă, 15 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, intenţionăm să organizăm în curtea Muzeului Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită vineri, 30 septembrie 2022, ora 11.00, la deschiderea expoziţiei temporare „Colecţii şi colecţionari”, în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.

Desfăşurată fără întrerupere începând cu anul 2012, la expoziţia din acest an, ajunsă la a XI-a ediţie, participă 21 expozanţi, oameni cu diferite profesii şi vârste din județul Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Năvodari) şi Bucureşti.

Remarcăm faptul că 14 dintre colecţionari au participat cel puţin la una dintre precedentele ediţii, în timp ce, la actuala ediţie participă, pentru prima dată, şapte colecţionari, trei dintre ei fiind elevi.

Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, cartofilie, filatelie, machete de automobile, artă africană, păpuşi cu capul de porţelan, capace de bere, roci, carte, mărţişoare etc.

Sperăm ca luna octombrie să fie, şi în acest an, cu ajutorul colecţionarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora prin intermediul exponatelor ce vor fi prezentate.

Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30 octombrie 2020, iar vizitarea se va putea face de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.

Sâmbătă, 15 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, intenţionăm să organizăm în curtea Muzeului Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

Text: Comunicat Muzeul Teleorman

spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open