Oleg Tabakov, actorul rus care a impresionat cinematografia internațională

Date:

Share post:

Oleg Tabakov, unul dintre actorii rusi cunoscuți la nivel mondial datorită rolurilor memorabile jucate pe parcursul carierei, s-a stins la vârsta de 82 de ani.

Teatrul de Artă din Moscova, al cărui director artistic a fost, a făcut anunțul, precizând că ”Oleg Pavlovici (Tabakov) a murit luni, la spital, în urma unei îndelungate şi grave afecţiuni”.

Tabakov este unul dintre cei mai titrați actori din epoca sovietică, fiind cunoscut în întreaga lume pentru rolurile memorabile din filme cult vizionate cu plăcere de un public numeros. Născut în 1935 la Saratov, în sud-vestul Rusiei, Oleg Tabakov s-a alăturat în 1956 trupei teatrului moscovit Sovremennik, devenit unul dintre cele mai cunoscute din Rusia, după ce a fost reperat de către fondatorul acestuia, celebrul regizor de teatru Oleg Efremov.

În 1967, el interpretează rolul lui Nikolai Rostov în ”Război şi pace”, în regia lui Serghei Bondarciuk, primul film sovietic recompensat, în 1969, cu Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, scrie AGERPRES.

Oleg Tabakov a jucat şi în mai multe pelicule cult sovietice precum ar fi ”Şaptesprezece momente de primăvară” (1973) şi ”Moscova nu crede în lacrimi” (1979), care a câştigat, la rândul său, în 1981, Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

După ce a condus între anii 1971 şi 1976 Teatrul Sovremennik, el pune bazele unui ”teatru-studio”, Tabakerka, dedicat tinerilor actori care doreau să deprindă tehnica sa de actorie.Începând din 2004, Oleg Tabakov a preluat conducerea artistică a Teatrului de Artă din Moscova.În 2009, el a înfiinţat o nouă şcoală de artă dramatică.

Tată a patru copii din două căsătorii, Oleg Tabakov a primit titlul de ”Artist al poporului din URSS”, cea mai înaltă distincţie în domeniul culturii.

Sursa:www.ordineazilei.ro

Foto:Russkiymir.ru

 

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Despre minunile sfinților

Exclusiv: Despre minunile sfinților. Cum funcționează în unele cazuri și de ce nu se manifestă la toată lumea în același mod divin. Pe primul loc se situează ...

Invitație la expoziția Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®”

Invitație la expoziția temporară ”Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®”. Incepând cu data de 14 octombrie, Muzeul

Curtea de Apel București anulează definitiv decizia …

Curtea de Apel București anulează definitiv decizia AMEPIP privind procedura de selecție a administratorilor

Top firme Romania 2026

Top firme Romania 2025. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) prezintă distribuția pe județe a celor 12.943 de companii clasate pe primele 10 poziții în Topul Național al Firmelor (TNF) 2026