Panouri fotovoltaice la Frontieră

Date:

Share post:

Una din prioritățile Poliției de Frontieră a Republicii Moldova o constituie realizarea obiectivelor de eficiență energetică prin dezvoltarea domeniului energiei regenerabile în subdiviziunile de frontieră teritoriale.
În acest context, anterior, în anul 2022, au fost proiectate și instalate sisteme fotovoltaice de tip ON-GRID în cinci Sectoare ale Poliției de Frontieră – Tudora, Volintiri, Valea Mare, Stoianovca, Brînza. Puterea totală ale acestora constituie 144 KW.
Conform calculelor efectuate în proiectul de execuție, puterea panourilor fotovoltaice va acoperi consumul integral de energie electrică în fiecare sector unde au fost instalate. De menționat că perioada cu cel mai ridicat randament de producere a energiei electrice sunt lunile de vară.
Cu referință la achiziționarea celor cinci sisteme de energie regenerabilă, valoarea totală a fost de 3,8 mln lei, surse financiare alocate din bugetul de stat al țării de peste Prut.
În următorii doi ani vor fi instalate panouri fotovoltaice în alte 11 Sectoare ale Poliției de Frontieră, se arată în comunicatul trimis redacței Infoanunț de către colegii de la Secția relații publice Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv! Orice om poate să se vindece pe el, dar și pe ceilalți

Dr. Joe Dispenza ne spune foarte clar în interviul acordat lui Lewis Howes la The School of Greatness că orice om poate să se vindece pe el și pe ceilalți. Dar cum?

Weekend de poveste: acrobații, artă stradală, statui vivante și spectacole la Check Art Festival

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală revine în acest weekend la Palas. Timp de două zile, pe 13 și 14 iunie, Check Art Festival transformă Grădina Palas într-un univers al imaginației

Minunat! 41 de tineri susțin „Everestul” examenelor Cambridge

Minunat! 41 de tineri susțin la Iași „Everestul” examenelor Cambridge: C2 Proficiency. Aproape trei sferturi dintre candidați susțin examenul înainte de a împlini 18 ani.

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale. Iulius Mall Iași inaugurează un teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale...