Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Udricani, este unul dintre oamenii implicați total în promovarea și salvarea patrimoniului cultural deținut de București. Prin acțiunile sale, părintele profesor dovedește faptul că, pentru biserică, slujirea liturghiei este legată inseparabil de slujirea educațională și de cea social-filantropică.
De mai mulți ani aveți în grijă Biserica Sfântul Nicolae Udricani. Care este locul acestui lăcaș de cult în istoria orașului București? Ce mesaj ne transmite acest edificiu despre Bucureștiul de altădată?
Biserica Udricani, cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită de Clucerul Nicolae Udricani, împreună cu soția sa, Clucereasa Maria, în anul 1734. Biserica se află pe Strada Clucerul Udricani, care se intersectează cu Strada Clucereasa Maria. Dacă primul hram al Bisericii este „Sfântul Nicolae”, cel de-al doilea hram este „Adormirea Maicii Domnului”. Se vede că cei doi ctitori au ales cu grijă ocrotitorii sfântului locaș.
În biserică se află o icoană a „Sfântului Nicolae”, care a rămas întreagă, dar cu semne evidente, în urma incendiului celui mare din București, de la 1847, atunci când multe case și biserici au ars din temelie. În urma acestei minuni de netăgăduit, credincioșii se închină la această Sfântă Icoană ca la una făcătoare de minuni.
De asemenea, în biserică există o icoană de mari dimensiuni, Maica Domnului „Platytera ton ouranon”, unicat în țară, datând de la 1885, zugrăvită probabil la Muntele Athos, la care credincioșii se închină cu multă evlavie, fiind grabnic ajutătoare.
De curând, biserica noastră a primit și un fragment din moaștele Sfintei Anastasia cea Mare – Farmacolitria (vindecătoarea), precum și un fragment din moaștele Sfintei Anastasia Romana. Cultul Sfintei Anastasia a fost adus în Biserica Udricani de către Episcopul Timotei Troados, cel care a rectitorit biserica după „incendiul cel mare” (1847).
Biserica are o istorie deosebită, întrucât a fost zidită în „mahalaua Popii Isac”, într-o livadă de meri, peri și duzi, pe atunci situată la marginea Bucureștiului (în apropiere de râul Bucureștioara, astăzi dispărut). Curând au luat ființă aici o Școală de caligrafie și Școala Românească de la Udricani, unde dascăli precum „Chiosea, Chiriță sau Stan” și mai târziu dascălul Nicolae, adunau copii, la început, în tinda bisericii și la strană, ca să învețe să „buchisească și să țină ison”, ca să nu ștrengărească pe ulițe.
Despre această școală scrie Ion Ghica: „Prinprejurul bisericii, în mahala, printre livezile de meri, peri și duzi, se zăreau vreo zece-cinsprezece învelișuri cu streașină ieșită ca o umbrelă, sub cari locuiau câțiva cavafi, croitori, ișlicari și cojocari; aceștia când plecau la prăvălie își trimeteau copiii la dascălul Chiosea, ca să nu ștrengărească pe uliță și ca să învețe să cananarchisească, să ție ison cântăreților din strană, să citească Apostolul, să zică Tatăl nostru și Crezul…” De la dascălul Chiosea au învățat carte Logofătul Greceanu, Boierii Văcărești, Anton Pan, Paris Momuleanu, Petrache Nănescu, Marin Serghescu, N. Filimon etc. (Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, Editura pentru Literatură, 1967, p. 47).
Din astfel de școli își recrutau bisericile preoți și cântăreți bisericești (Chiru – la Biserica Enei; Dumitrache Bondoliu – Tatăl episcopului Calistrat; Unghiurliu – la Sărindar; Costache Știrbu – de la Biserica Sfântul Ioan de lângă pușcărie (?) și Petre Efesiu, cântăreț în strana dreaptă la Patriarhie. Nicolae Alexandrescu a ajuns cafegi – bașa (n.r. boier de rang inferior, aducea cafea domnitorului la ceremonii) la curtea domnitorului Grigorie Ghica; Marin Sergescu, naționalist, închis dimpreună cu N. Bălcescu, Mitică Filipescu și Telegescu. De altfel, lui i se mai spunea și „Marin Naționalu”. (Ion Ghica, Scrisori, p. 50).
Nu departe de Biserica Udricani a locuit și scriitorul Petre Ispirescu. Cu siguranță că a fost și el ucenic al școlii de la Udricani.
Anul 1877 este unul special în istoria bisericii, întrucât protopopul Teodor Economu a început edificarea unui Azil de Bătrâni, chiar în curtea bisericii. Aici au fost adăpostite 25 de văduve după Războiul de Independență din 1877.
Emil Pache Protopopescu, avocat de succes și primar al Bucureștilor, la începutul veacului al XX-lea, a fost numit curator al Azilului, după moartea protopopului Economu. Fiind primar, a semnat un protocol între primărie și azil, prin care oferea 20 de lei fiecărei văduve din azil.
Astfel, azilul a funcționat până în anul 1950, atunci când a fost preluat abuziv de stat. Văduvele au fost evacuate și apartamentele rămase libere, închiriate. Abia în anul 2005 am obținut retrocedarea acestor așezăminte către Parohia Udricani. Din nefericire, așezămintele se aflau într-o stare atât de avansată de degradare, întrucât timp de 65 de ani nu s-a făcut nicio lucrare de întreținere, încât am fost nevoiți să le desființăm.
Actualmente, Parohia Udricani a început reconstruirea Școlii Românești de la Udricani. Noul proiect presupune realizarea unor spații moderne de învățământ, de la grădiniță și gimnaziu până la liceu. Aici vor putea să învețe 800 de copii.
Până acum am reușit să turnăm fundațiile și pereții laterali la trei din cele cinci corpuri prevăzute în proiect.
Trebuie spus că Primăria Generală a Municipiului București a acordat, până acum, un sprijin financiar deosebit și sperăm ca și pe mai departe să fim ajutați în demersul nostru de a relua activitățile educaționale și sociale de excepție derulate de Biserica Udricani de-a lungul timpului.
Am povestit aceste lucruri pentru a înțelege că Biserica Udricani, cu o vechime de 300 de ani, și-a desfășurat activitatea pe trei laturi fundamentale privind rațiunea existenței ei în peisajul bucureștean.
Pe latura sacramentală, a fost alături de bucureșteni prin slujbele și rugăciunile înălțate aici. În privința educației, a fost un exemplu de dăruire și jertfelnicie întru educarea și luminarea copiilor și tinerilor bucureșteni, mulți dintre ei făcând cinste neamului și culturii românești. În ceea ce privește latura socială, prin Azilul de Bătrâni „Protopopul Economu”, biserica Udricani s-a dovedit a fi o instituție filantropică de excepție, mai ales după Războiul de Independență (1877).
Prin toate aceste activități se dovedește clar că, pentru biserică, slujirea liturghiei este legată inseparabil de slujirea educațională și de cea social-filantropică.
Săpăturile făcute în jurul bisericii au scos la iveală o adevărată comoară arheologică. În ce stadiu sunt lucrările la situl arheologic de lângă biserică? În ce stadiu se află renovarea Bisericii Udricani?
Șantierul arheologic de la Udricani a fost închis în urma finalizărilor lucrărilor. În urma descoperirilor făcute în anul 2011 a fost publicat un volum care cuprinde un bogat material documentar și fotografic privind istoricul bisericii, date despre descoperirile arheologice, morminte, pietre funerare, monezi etc., dar și multe elemente privind Școala Românească de la Udricani.
De ce ar trebui turistul să vină să vadă Biserica Sfântul Nicolae Udricani? Cu ce se deosebește această biserică de alte lăcașuri de cult? Ce are special?
Pelerinii și turiștii care își vor îndrepta pașii către Biserica Udricani vor fi răsplătiți în toate privințele.
Vor putea să se împărtășească de bogăția spirituală a unui lăcaș de cult care de aproape trei sute de ani sfințește viețiile credincioșilor prin sfintele slujbe săvârșite aici. Foarte mulți ani, biserica a funcționat ca mănăstire.
Frumusețea bisericii va încânta pe iubitorul de armonie, măsură și proporție arhitecturală prin stilul post-brâncovenesc. De asemenea, picturile murale din pridvor îl vor transpune pe privitor în veacul de aur al picturii românești reprezentată de școala lui Constantinos și mai apoi Pârvu Mutu.
Mobilierul din interior, deși de curând executat de sculptorul Dumitru Gârea, îi va reaminti privitorului de epoca sculpturii brâncovenești autentice.
Atmosfera din biserică, pacea și liniștea îl vor provoca pe credinciosul pelerin sau pe simplul turist la introspecție și meditație, la rugăciune și contemplație.
Cei împovărați de neliniști, de suferințe sau de păcate, cei tulburați de marea trepidantă a vieții vor putea să-și găsească aici pacea și echilibrul sufletesc, plecându-și genunchii la icoanele din biserică și la sfintele moaște ale Sfintei Anastasia -Vindecătoarea.
Multe dintre bisericile din București sunt locuri care se pot integra perfect în traseul pe care îl poate urma un turist pasionat de istoria acestor meleaguri. Ce măsuri ar trebui luate pentru ca toată această bogăție de monumente istorice să fie valorificată la potențial maxim și să devină mult mai cunoscută?
Punerea în valoare a monumentelor din centrul Bucureștilor necesită un efort mai susținut din partea Primăriei Generale, din partea mass-mediei bucureștene, din partea firmelor de turism și bineînțeles din partea bisericilor. Toți trebuie să încerce să facă cunoscut, prin mijloacele specifice fiecărei instituții, trecutul acestor monumente, încărcătura lor spirituală și bogăția artistică.
Ne puteți recomanda alte cinci biserici din București pe care turiștii pasionați de istorie sau pelerinii aflați în căutarea liniștii sufletești ar trebui să le vadă? De ce v-ați oprit la aceste lăcașuri de cult?
Biserica Negustori (n.r. Biserica „Sfântul Nicolae” – Negustori, situată în Piața Rosetti, pe Strada Teodor Ştefănescu nr. 5), Biserica Trei Scaune – în spatele Spitalului Colțea, Biserica Sfânta Treime, din Calea Moșilor, Biserica Răzvan, din Calea Moșilor, Biserica Colței (n.r. Biserica Colțea sau Trei Ierarhi-Colțea). Toate aceste biserici sunt aproape una de alta și aparțin veacului al XVIII-lea, veacul de aur al arhitecturii și picturilor murale, numit și veacul stilului brâncovenesc.
Bucureștiul este un oraș în care istoria se combină cu modernitatea. Cum am putea pune mai bine în valoare patrimoniul orașului astfel încât să-l putem valorifica la maximum?
Toți factorii responsabili, aș enumera aici: primăriile, Guvernul, ONG-urile și firmele private ar trebui să investească mai mult în conservarea și promovarea acestor valori inestimabile ale spiritului românesc – Bisericile monumente istorice.
Sunt preocupate generațiile tinere de conservarea istoriei și de găsirea unor soluții pentru o mai bună valorificare a acesteia?
În special tinerii care au o pregătire în domeniu, mă gândesc la cei ce au urmat sau urmează cursurile școlilor de artă, sunt interesați de salvarea patrimoniului cultural al țării. În rest, cred că noile generații de tineri ar trebui ajutate să înțeleagă mai bine valorile, tradițiile, monumentele de artă. În acest mod, le vor prețui, păstra și promova pe mai departe.
