Peste 1000 de spectatori au fost prezenți în prima zi de festival: Marcel Iureș a ridicat sala în picioare

Date:

Share post:

Ediția cu numărul 13 a Festivalului Serile Filmului Românesc a fost deschisă cu o conferință de presă, în prezența primilor invitați sosiți la Iași. Ziua de 3 august 2022 a început în Sala Cuza a Hotelului Unirea din Iași, unde organizatorii festivalului, partenerii, sponsorii au adresat invitaților un cuvânt de bun-venit în capitala filmului românesc, Iași.

Nume ca Marcel Iureș, Irina-Margareta Nistor, Marina Constantinescu, Carmen Tănase, Ileana Popovici, Ioana Dichiseanu, Laurențiu Damian, Bogdan Simion, George Andros, Macrina Bârlădeanu, Ana Dumitrașcu, Cerasela Iosifescu și Ioan Andrei Ionescu au participat la deschiderea primului eveniment al ediției de anul acesta.

În cadrul conferinței de presă, a fost lansată și o ediție specială de plicuri și timbre cu Marcel Iureș, cu sprijinul Romfilatelia.

Andrei Giurgia, directorul festivalului SFR: „Nu e doar o simplă conferință de presă, este un loc în care povestim, ne reamintim sau pregătim viitorul, pentru că despre asta este vorba în cadrul acestui festival, pe care îl facem de 13 ani de zile. Mă bucur că invitatul nostru special este alături de noi, ne vom bucura de cinci zile împreună, cu momente unice, alături de domnia sa, dar și de ceilalți invitați. Nu facem profit din acest festival, facem aceste lucruri din pasiune pentru filmul românesc și pentru că iubim artiștii. Sunt mândru și bucuros să avem alături de noi o asemenea personalitate – domnul Marcel Iureș”.

Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași: „E o adevărată plăcere să fiu aici și cred că este una dintre cele mai degajate conferințe de presă la care particip în cariera pe care o am ca primar. Ghinionul este că ediția a 13-a va fi mai slabă decât ediția a 14-a și credem în acest lucru și sunt convins că Serile Filmului Românesc vor atrage din ce în ce mai mult atenția celorlalte instituții publice. Vorbim despre filmul românesc, despre România, despre un brand de țară care trebuie cultivat și trebuie adus în lumină de fiecare dată, pentru că printre puținele lucruri bune care au rămas în ultimii 32 de ani a fost și a rămas cinematografia românească, care ne-a ajutat de foarte multe ori să stăm pe cele mai importante covoare roșii ale concursurilor internaționale și care au amintit de noi, de români. Le mulțumesc tuturor celor care pun câte o mică picătură în această frumusețe a orașului nostru”.

Marcel Iureș, invitatul special SFR13: „Ne aflăm într-o capitală istorică de unde provine Cantemir, limba romană, marea poezie română, marea poveste română. E unul dintre puținele locuri unde se face liniște. Unde limba e mai dulce ca mierea, de asta cred că a venit Dulcinella să dea întâlnire cu dulceața limbii române. Vorbim de o capitală istorică și culturală, de bucătărie, ce să mai zic, cred că pot să mor de fericire! Să nu fi venit aici era un act de nebunie sau de înfumurare! Am venit cumva ca acasă, cu plecăciuni. Să mă văd și pe tramvaie și pe mașini și în hotel, e mult. (…) Cred că tot ce faceți are un soi de vibrație care bate în inimă, în muzică și în frumusețe. Devin patetic. Vă mulțumesc din toată inima”.

Irina-Margareta Nistor, ambasador SFR: „Mă bucur teribil că sunteți foarte mulți, generații posibile și imposibile. Dulcele ca dulcele, dar zâmbetele voluntarilor sunt minunate. Sunt extrem de fericită că Marcel Iureș să fie alături de noi, toată lumea ar vrea sa îl aibă.. îl avem noi. (…) Reușim sa ne întâlnim așa, foarte aproape, și vă mulțumesc pentru asta”.

Două expoziții de fotografie, la SFR 13

Ziua a continuat la Hotelul Unirea din Iași cu vernisajul expoziției Atitudini-Marcel Iureș, o producție a Festivalului Național de Teatru 2016, în cadrul căreia au fost prezentate o serie de fotografii în exclusivitate din viața actorului Marcel Iureș. Expoziția de fotografie a fost prezentată de criticul de teatru Marina Constantinescu, cea care spune că „sărbătoarea începe undeva la București și continuă aici, în această capitală a culturii, atât de nobilă, de rafinată, de plină de sare și piper. E o noblețe care îi stă bine culturii românești, teatrului, filmului, lui Marcel Iureș, prințul meu alb din teatrul românesc, dar și nouă, tuturor, pentru că suntem împreună”.

A doua expoziție a ediției de anul acesta poate fi vizitată la Ateneul Național din Iași, unde au fost reunite o serie de fotografii din viața actorului Ion Dichiseanu, sub titlul Un rol este o viață de om – In memoriam Ion Dichiseanu. În foaierul Ateneului pot fi admirate și o serie de lucruri și obiecte care au aparținut actorului. Expoziția a fost prezentată de Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, actrița Ileana Popovici, cea care a jucat alături de actorul Ion Dichiseanu, fiica acestuia, Ioana Dichiseanu, și Ioan Artene, membru al familiei.

Ion Dichiseanu a rămas cunoscut în memoria celor care l-au iubit precum un artist care „nu sția să trăiască altfel decât bine. Avea acest duh de a nu te lăsa cuprins, dar în schimb, de a te cuprinde cu totul” (Andrei Apreotesei).

„De fiecare dată când apărea în fața publicului își dăruia o bucățică din tot ceea ce este el. Sunt mândra că sunt fiica lui Nea Dichi pentru că el înainte de toate era un om” – fiica actorului, Ioana Dichiseanu.

Ileana Popovici: „Ne putem aduce aminte de oameni care merită, acești oameni care au făcut ceva pe lumea asta. L-am apreciat pentru eleganță, pentru bunul simț, pentru faptul că știa să cântărească persoanele cu care a avut de a face”

Sute de spectatori în Piața Unirii din Iași

În preambulul Galei de deschidere SFR 13, Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase au încântat publicul prezent în Piața UnirIi din Iași, cu un concert de muzică lăutărească veche și unde a fost pus în valoare cântecul epic, „singurul lucru care ne leagă cu adevărat de lumea filmului, pentru că înainte să apară filmele, lăutarii aveau acest prost obicei de a spune povești cu protagoniști sau protagoniste din cei mai feluriți, fete răpite de zmei sau bărbați răpiți de turci și, bineînțeles, vom intra în mult disputatul subscen al muzicii lăutărești”, după cum spune Bogdan Simion, artist român, culegător de muzică tradițională și lăutar.

Gala de deschidere a început cu un moment in memoriam Ion Caramitru, actorul căruia i-a fost dedicată ediția de anul trecut, în semn de recunoaștere și apreciere.

Seara a continuat cu cel mai emoționant moment: Marcel Iureș a fost recompensat pentru întreaga activitate cu Premiul SFR #13 și primit cu aplauze la Iași, orașul în care actorul ar fi vrut să se mute, după cum el însuși a menționat.

„Meseria asta nu există, nu e o meserie. E o nebunie. E o obsesie, o încăpățânare, o călătorie în care norocul este esențial, întâlnirile cu colegii, cu alți actori sunt capitale. Multă șansă, multă muncă, enorm de multă muncă, toate astea sunt importante. Eu, de exemplu, am avut șansa să călătoresc mult și să reprezint cultura, limba cu care am crescut și în care exist, într-un fel făcând pe ambasadorul”.

Spectatorii au putut viziona pe marele ecran amplasat în aer liber unul dintre cele mai populare filme în care Marcel Iureș a jucat, Războiul lui Tom Hart, cu o distribuție de excepție, formată din Bruce Willis, Colin Farrell, Terrence Howard și mulți alții.

Text: Serile Filmului Românesc (SFR) PR

Fotografii: Bogdan Ștefan Pintilii

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.