Peste 70 de mii de țigarete, confiscate la Vama Otopeni Călători

Date:

Share post:

Credeam că numai la granția cu Republica Moldova există un trafic intens de țigări, colete ilegale, dar iată că se întâmplă și la o altă frontieră a României.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au reținut în vederea confiscării 78.800 bucăţi ţigarete.

În data de 25 august 2022, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Gr. I Otopeni Călători – Compartiment Călători, în urma unei acțiuni specifice de control efectuate în vederea combaterii traficului cu țigarete, au retinut în vederea confiscării un număr de 78.800 bucăţi ţigarete netimbrate, de la un pasager ce a călătorit pe ruta Dubai – Otopeni.

Pasagerul a fost selectat în vederea controlului vamal de pe culoarul verde ”NIMIC DE DECLARAT”, acesta având intenția vădită de a părăsi zona de control vamal și de a se sustrage, într-un fel, numai de el știut, controlului vamal.

Întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, cazul urmează a fi predat organelor de cercetare penală competent, potrivit comunicatului emis de BIROUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS MEDIA.

Text: Filip Gheorghe

Foto: BIROUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS MEDIA

Autoritatea Vamală Română/ Ministerul Fianțelor

spot_img

Articole asemănătoare

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa