Piața serviciilor de transport aerian din Moldova se extinde. Operatorii anunță noi curse către marile orașe ale lumii

Date:

Share post:

Comoditate. Rapiditate. Confort. Acestea sunt doar trei motive de ordin psihologic pentru care oamenii aleg să călătorescă pe calea aerului, respectiv cu avionul.

La Chișinău au început pregătirile pentru vacanțele anului 2018. Astfel, luni, 19 martie a.c., într-o conferință de presă, companiile aeriene care operează în R. Moldova au prezentat o ofertă de zboruri mai variată decât în anii precedenți, pentru sezonul de vară. Totodată, vor fi lansate curse noi spre mai multe țări, iar pe piața R. Moldova va intra și o nouă companie, după cum a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă.

Potrivit directorul Autorității Aeronautice Civile, Radu Bezniuc, noutatea sezonului de vară este lansarea curselor spre Tel Aviv, ca urmare a semnării Acordului interguvernamental al R. Moldova cu Israel, transmite IPN.

Radu Bezniuc, directorul Autorității Aeronautice Civile.

„Se va lansa cursa spre Tel Aviv din 6 mai, cu o frecvență de două ori pe săptămână, iar din 4 iunie se așteaptă intrarea pe piață, cu aceeași destinație, a operatorului ARKIA Israeli Airlines, cu alte două zboruri. Compania Tandem Aero, la fel, va mări numărul zborurilor pe Tel Aviv. În total, din vară vor fi operate opt zboruri pe săptămână”, a declarat Radu Bezniuc.

Numărul de zboruri va crește și spre alte orașe. Spre Moscova, de exemplu, vor fi 77 de zboruri pe săptămână, efectuate de șase operatori aerieni. Spre București – 30 zboruri pe săptămână, dintre care 26 de zboruri vor fi operate de compania românească Tarom și patru de către Air Moldova. Destinația Istanbul va fi operată de Turkish Airlines și Air Moldova, cu un număr total de 21 de zboruri pe săptămână.

„Piața serviciilor de transport aerian din Moldova continuă să se dezvolte, iar pe unele destinații concurența este foarte mare, ceea ce va implica și o luptă strânsă dintre operatorii aerieni pentru fiecare pasager în parte”, a mai adăugat directorul Autorității Aeronautice Civile.

Și lowcostul WizzAir vine cu zboruri din Chișinău spre Atena – de două ori pe săptămână. Lufthansa va introduce cursa Chișinău – Frankfurt. Ca urmare, frecvența zborurilor spre Frankfurt, care mai este operată de Air Moldova, se va dubla și va ajunge la 14 zboruri.

Operatorii naționali vin cu lansări de destinații noi. Air Moldova va efectua zboruri din Chișinău spre Ekaterinburg, inițial de două ori pe săptămână, cu creșterea numărului până la patru zboruri din iunie. Iar Fly One lansează cursă spre Voronej.

Spre Viena este mărită frecvența zborurilor de către Austrian Airlines, care va opera până la 11 curse săptămânal, iar Air Moldova – două. Și spre Londra va fi o majorare a frecvenței de la 9 la 11 zboruri pe săptămână, operate de Air Moldova și WizzAir.

„Câte 9 curse săptămânale vor fi spre Paris (Air Moldova și Fly One), și Verona. Spre Roma, Bologna și Dublin – câte  8 curse săptămânale. Totodată, în sezonul de vară spre Antalya se vor efectua până la 32 de curse săptămânale, operate de patru companii aeriene: Air Moldova, Fly One, Turkish Airlines și AtlasJet. Destinația Kiev va fi operată, cel mai probabil după luna iulie 2018, de două ori pe zi, de MAU, urmare a liberalizării pieței cu Ucraina, fiind semnat Acordul privind serviciile de transport aerian dintre Guvernele Moldovei și Ucrainei. ”, a mai precizat șeful Autorității Aeronautice Civile, Radu Bezniuc.

Menționăm că, pe parcursul anului 2017, companiile aeriene naționale din Republica Moldova au transportat 1 640,4 mii de pasageri, în creștere cu 44,6 % față de anul 2016.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto:AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ a Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.